Co-preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Vasile Blaga, a declarat, astăzi, că a demonstrat că nu este misoginul de serviciu în politica românească, răspunzând astfel unei întrebări legate de colaborarea pe care o va avea cu celălalt co-preşedinte proaspăt ales, Alina Gorghiu.
"Eu m-aş fi înţeles cu oricine era ales în fruntea PNL. Vă garantez că mă voi înţelege foarte bine cu o doamnă. Contrar a ceea ce se spunea într-un timp despre mine, iată că am demonstrat că nu sunt misoginul de serviciu în politica românească. Dimpotrivă, dacă vă uitaţi în actualul Birou Permanent al fostului PDL, peste 40% sunt doamne, iar PDL-ul vechi are şase şefe de organizaţii judeţene. Deci, nici pe departe n-am nicio rezervă să colaborez foarte bine cu Alina Gorghiu", a spus Vasile Blaga, citat de Agerpres.
Blaga a precizat că împreună cu Alina Gorghiu va desăvârşi procesul de unificare al PNL şi a combătut zvonurile potrivit cărora Alina Gorghiu a câştigat şefia PNL pentru că este mai uşor de manipulat de către el.
"Nu am pornit niciodată cu astfel de gânduri nici în interiorul PD, nici al PDL, cu atât mai puţin acum când împreună cu doamna Gorghiu trebuie să facem procesul de desăvârşire a unificării marelui PNL. Nu se pun astfel lucrurile, dimpotrivă, şi eu şi domnul Klaus Iohannis şi acum Alina trebuie să uităm tot ce a fost înainte între cele două partide că au fost ani mulţi în care am fost pe poziţii opuse pentru că altfel nu realizăm această unificare. Dimpotrivă, sunt foarte multe lucruri care ne adună, oamenii au foarte mare încredere în noi, în acest proiect care este PNL nou, cum îi spunea domnul Iohannis astăzi. Nu va fi uşor, dar vă garantez că vom găsi toate resursele ca printr-o colaborare foarte strânsă să trecem peste animozităţi", a afirmat Blaga.