Editura Evenimentul si Capital

Biserica unicat, construita din stejarul lui Stefan cel Mare

Autor: | | 1 Comentarii | 0 Vizualizari

Biserica Manastioara, din catunul sucevean cu acelasi nume, locuit de cateva zeci de batrani, se afla in mijlocul padurii, la numai trei kilometri de drumul judetean care traverseaza comuna Udesti.

Legenda spune ca aceasta biserica ar fi fost construita de Stefan cel Mare, domnitorul Moldovei, din lemnul unui stejar in care s-a ascuns atunci cand, copil fiind, a fugit de ucigasii tatalui sau, voievodul Bogdan.

Vechimea bisericii este un mister

Biserica Manastioara este una dintre cele mai vechi din judetul Suceava, dar nimeni nu poate sa precizeze daca a fost construita de catre Stefan cel Mare din lemnul copacului in care s-a ascuns. „Nu s-au facut sapaturi si cercetari arheologice serioase. Au fost la un moment dat cativa profesori si studenti de la Arheologie, au luat cateva probe si ne-au spus ca este posibil ca lemnul sa fie din vremea lui Stefan cel Mare. Dar doar atat“, a declarat Mihai Morariu, primarul comunei Udesti, de care apartine catunul Manastioara.

Chiar daca, la inceputul secolului trecut a fost restaurata si acoperita cu scanduri pentru a fi protejata de fenomenele naturii, cei care ii calca pragul pot observa si astazi frumoasele sculpturi facute in lemnul de stejar, vechi de cateva secole. Mai mult, desi a fost restaurata, vizitatorii pot vedea ca, initial, biserica a avut o cu totul alta forma. Avea doar doua incaperi si un cerdac, facand astfel si mai credibila legenda potrivit careia a fost construita din trunchiul unui singur copac.

Doar patru slujbe intr-un an

„Biserica are doar doua despartituri, din altar si din staulul barbatilor. Iar staulul pentru femei lipseste. Biserica este de 7,35 metri lungime, 3,15 metri latime si in amandoua despartiri se afla podea de scandura. La intrare se deschide un acoperamant de sindrile, care reprezinta un cerdac din stejar“, se arata in „Inventarul bisericii Manastioara“, document întocmit înainte de restaurarea lacasului de cult.

Biserica Manastioara are usile deschise pentru enoriasi doar de patru ori pe an. Localnicii spun ca, initial, slujbele se tineau doar de sarbatoarea Schimbarea la fata. De ceva timp incoace, preotul paroh al comunei face slujba in Postul Mare, de Sanziene si de hramul bisericii.

Curs VALUTAR, 21 februarie! Surpriza URIASA! Ce s-a intamplat azi la casele de schimb

Pagina 1 din 1
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Administratie Locala

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 11:39 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 11:19 Aroganţa lui Toader: I-A DAT BOMBA lui Lazăr chiar pe terenul lui. SĂGEŢI PENTRU CSM şi explicaţii pentru Timmermans. Breaking news 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 10:11 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9”