Drumul material pe care îl străbătea defunctul se încheia odată ce cortegiul funerar ajungea în cimitir, iar sicriul era coborât în groapă. Însă în credinţa oamenilor, drumul lui spiritual prin lumea de dincolo abia începea. Timp de 40 de zile, sufletul lui avea să hoinărească prin locurile în care şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii, iar apoi, după judecată, se ducea în rai sau în iad. Sau rămânea blocat între lumi.
Potrivit preotului Daniel Benga, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Bucureşti, principala funcţie a slujbei de înmormântare este de a cere iertare pentru cel care a plecat dincolo.
„Noi nu plecăm niciodată pregătiţi din lumea aceasta, oricât ne-am zbate. Şi slujba are acel rol de a cere iertare de păcate şi de a dezlega păcatele care nu au fost până atunci dezlegate. În centrul acestei slujbe stau de fapt trei rugăciuni de dezlegare rostite de către duhovnic. Oamenii când aud că spune preotul „ieşi, te dezleg pe tine”, se gândesc la sforile cu care e legat mortul, pentru că i se leagă picioarele şi mâinile. Şi atunci toată lumea se agită să desfacă sforile, dar nu are a face. Înţelesul este spiritual. Şi anume se dezleagă păcatele”, explică el. Vrăji pentru ca cel rămas văduv să nu se recăsătorească „Al doilea aspect important al slujbei de înmormântare este mărturisirea învierii lui Hristos. Stâlpii citiţi sunt mărturisirea învierii. În slujba înmormântării noi mărturisim învierea lui Hristos şi anume că, datorită faptului că el a biruit moartea, şi cel care a murit în credinţă de fapt nu a murit, ci moartea este numai despărţirea sufletului de trup”, mai spune Benga. Coliva sau trupul mortului
La groapă, oamenii dădeau peste sicriu pomeni: colivă, o găină pentru gropar, ştergare, colaci pentru copii sau dădeau peste groapă oi sau miei.
„Coliva este formată din grâu fiert şi este atestată deja din antichitatea creştină. Ea simbolizează trupul mortului, şi anume un trup care va învia. Apostolul Pavel vorbeşte în epistola I către corinteni despre faptul că dacă bobul de grâu nu se pune în pământ şi nu moare, el nu aduce roade mai departe. Dar dacă pui bobul în pământ, bobul ăla moare, şi din el se naşte un spic, care are şi mai mare bogăţie. Şi asta ar semnifica trecerea noastră la o nouă realitate, care este mult mai bogată decât cea de aici. Şi de aceea coliva semnifică trupul mortului, dar trupul mortului care va învia. Apoi preotul toarnă un pic de vin pe colivă, care este simbolul sângelui, pentru că prin jerta Mântuitorului şi prin sângele care a curs pe cruce s-a întemeiat viaţa veşnică”.
Cei care intraseră în contact cu mortul se spălau apoi cu apă ca să nu le amorţească mâinile şi ca să rămână acolo toate relele. Preotul pecetluia groapa aruncând pământ cu lopata în cruce, în patru colţuri, iar cei din cortegiul funerar aruncau în mormânt ţărână.
La creştini, în ritualul funerar se practică inhumaţia, nu incineraţia: „Există mai multe locuri în Vechiul Testament, chiar imediat după căderea lui Adam şi a Evei din rai şi după aceea mai târziu, în alte texte biblice, în care se spune „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”. Când Dumnezeu l-a făcut pe om, l-a făcut din pământ. Se zice că a luat Dumnezeu ţărână şi din ţărână l-a făcut pe om şi a suflat şi a devenit omul fiinţă vie, făptură vie, i-a dat suflet”, explică Benga credinţa creştină.
„E o logică a lucrurilor aici, şi anume, dacă el a fost făcut din pământ, sufletul pleacă dincolo, iar după aceea trupul se întoarce din pământul din care a fost luat. Acum există ritualuri moderne de înmormântare, cu care biserica deocamdată nu este de acord: incinerări, şi aşa mai departe, care duc la o distrugere foarte violentă a trupului pe care Dumnezeu l-a lăsat şi l-a făcut. Din perspectiva asta şi din perspectiva faptului că în trup se imprimă şi chipul sufletului, biserica nu acceptă deocamdată incinerările. Vor fi făcute evaluări şi dacă la un moment dat vor fi probleme de igienă, poate se poate dialoga pe această temă. Din acest motiv se ţine foarte mult la punerea în mormânt, pentru că este revelată în Scriptură”, continuă el.
Rugăciune la mormânt Sursa: Alexandru Bădăuţă, „Images roumaines” Ţigări în sicriu pentru mortul fumător
Mortul pleca pe lumea cealaltă cu o mulţime de lucruri care i se puneau în sicriu: alimente, ca să aibă ce să mănânce (colaci, un ou fiert, nuci, mere, bomboane, apă sau chiar o sticlă cu rachiu sau ţigări pentru fumători), obiecte de uz personal (prosop, ştergare, oglindă, brici de bărbierit, batistă, săpun, pieptene, haine, căciulă, ţesături de cânepă, pătură, ochelari). I se dădea şi un toiag, pentru ca el să aibă cu ce să se ajute pe drum.
Unghiile mortului se puneau alături de trupul mortului: „Obiectul pe care l-ai atins preia ceva din tine şi e bine să îl păstrezi şi după moarte pentru integritate fizică şi culturală. Pe tot parcursul vieţii, resturile umane - unghiile tăiate, părul tuns - nu se aruncau. Ele sunt bucată din această integritate culturală şi nu poţi să îţi permiţi să le arunci la gunoi. Se făceau pernuţe din părul unei femei care tot tăia din cozile respective. Unghiile se păstrau într-un anume loc şi la moartea persoanei respective erau puse în sicriu în aşa fel încât integritatea să fie păstrată”, povesteşte Ioana Popescu, director de cercetare la Muzeul Ţăranului Român.
În Obârşeni, Vaslui, i se puneau în coşciug bomboane, ca să le dea copiilor pe care îi va întâlni pe lumea cealaltă, iar în Olt i se puneau covrigi legaţi de mână pentru a le da părinţilor săi pe care îi va întâlni dincolo.
Uneori, mortul avea alături de el, în sicriu, şi uneltele sau obiectele pe care le-a folosit cel mai mult în timpul vieţii: seceră, furcă de tors, fluier, carte de rugăciuni. „Dacă ai fost un bun meseriaş şi vrei să îţi păstrezi această meserie, dacă te-ai nemurit cumva prin această meserie, oamenii rămaşi te ajută să poţi să îţi împlineşti destinul ăsta pe lumea cealaltă. Şi atunci ţi se pun obiecte legate de meserie în sicriu”, explică Popescu.
Viaţa de dincole era, în concepţia sătenilor, o reflexie a celei de aici: „În principiu, omul continuă să trăiască după moarte. Asta este credinţa generală. În multe zone se crede că el continuă să trăiască după moarte făcând acelaşi lucruri, înconjurându-se de aceiaşi oameni din familie, din vecinătate, prieteni. Înconjurându-se de ei şi pe lumea cealaltă, se crede că şi în lumea cealaltă aşezarea este asemănătoare cu aşezarea din lumea fizică, în aşa fel încât de multe ori în cimitirul satului mormintele sunt organizate pe aceleaşi vecinătăţi ca vecinătăţile satului. Mergi pe uliţă şi la stânga sunt Popeştii, la dreapta sunt Ioneştii, exact la fel ca în sat pentru că se crede că şi pe lumea cealaltă ei vor sta la fel”, continuă ea. Articolul continuă pe pagina următoare >>