Dizidenta pro-democrație din Birmania, Aung San Suu Kyi, va călători în afara țării pentru prima oară, după 24 de ani.
Ministerul norvegian de Externe a anunțat că activista va vizita Oslo în iunie.
Un purtător de cuvânt al partidului său a precizat, pentru Reuters, că laureata Premiului Nobel pentru Pace va face o vizită și în Marea Britanie.
Aung San Suu Kyi a petrecut mai mulți ani în arest la domiciliu, în perioada în care țara sa a fost condusă de o juntă militară. Dar după alegerile din 2010, noul guvern civil a promis un proces amplu de reformă.
Suu Kyi a refuzat până acum să părăsească Birmania, de frică să nu i se interzică întoarcerea în țară. Datele exacte ale vizitelor nu au fost confirmate încă, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ligii Naționale pentru Democrație. Premierul britanic David Cameron i-a transmis dizidentei birmaneze invitația de a veni în Marea Britanie, când s-a întâlnit cu ea, săptămâna trecută. Cameron a sosit, vineri, în Birmania, fiind primul şef de guvern occidental care vizitează de decenii această ţară, pentru a saluta valul de reforme fără precedent al regimului de la Naypyidaw. Suu Kyi a fost aleasă deputat, în cadrul unor alegeri parțiale care au avut loc în 1 aprilie, iar partidul său a câștigat 43 din cele 45 de locuri disputate.