Birchall neagă că ar fi protagonista filmuleţului obscen

Ana Birchall, şefa Departamentului de Educaţie al PSD, neagă că ar fi femeia din acel "filmuleţ obscen, care a circulat pe internet" şi precizează că şi-a retras candidatura la Parlament pentru a nu da posibilitatea adversarilor să se folosească de acest "atac murdar" împotriva sa şi a partidului, anunţă Mediafax.

Într-un comunicat remis astăzi presei, ea spune că absenţa sa de la Congresul Extraordinar PSD-PC şi de la prezentarea candidaţilor PSD-PC pentru alegerile parlamentare nu are legătură cu imaginile difuzate pe internet, ci a fost determinată de faptul că a avut un deces în familie.

Birchall avertizează că nu se retrage din politică şi că va face toate eforturile pentru a afla "cine a regizat şi aruncat pe piaţă această mizerie" exact în ziua în care candidatura sa pentru Camera Deputaţilor fusese validată de Biroul judeţean al PSD Vaslui.

Ea califică filmul drept "o făcătură sută la sută", menită să-i distrugă cariera politică şi să lovească în PSD.

Birchall susţine că reacţiile sale referitoare la filmuleţ n-au fost foarte numeroase pentru că acesta n-a lovit doar în ea, ci şi în familia sa şi pentru că "o astfel de mizerie nu merita comentată".

Ea susţine că, deşi imaginile reprezintă un fals, semnalele primite din judeţul Vaslui, unde urma să candideze, arătau clar că vor fi folosite de adversarii politici în campania electorală.

"Pentru a nu le da posibilitatea să se folosească de acest atac murdar împotriva mea şi a partidului pe care îl reprezint, am luat decizia să-mi retrag candidatura pentru Camera Deputaţilor în judeţul respectiv", afirmă Ana Birchall în comunicat.

Şefa Departamentului Educaţie al PSD consideră că "acest ultim atac de o vulgaritate extremă" reprezintă apogeul unei campanii dusă împotriva sa de aproape un an de zile menită să o "târască în noroi", să îi blocheze ascensiunea politică şi să lovească în partidul pe care îl reprezintă.