Sculptori, pictori, compozitori, cântăreți, dramaturgi, poeți, prozatori ș.a. sînt protagoniștii acestor romane biografice, povestea fiecăruia dintre ei fiind spusă, în mod inedit, de reprezentanți ai noii generații literare.

Colecția „Biografii romanțate” debutează cu volumele Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare, de Moni Stănilă, Caragiale. Scrisoarea pierdută, de Bogdan-Alexandru Stănescu, și Enescu. Caiete de repetiții, de Dan Coman. De asemenea, în pregătire se află biografia romanțată a Mariei Tănase, scrisă de Simona Antonescu, și biografia romanțată a lui Eugen Ionescu, scrisă de Liliana Corobca.

Născut pe 19 august 1881, la Liveni, GEORGE ENESCU a fost al doisprezecelea copil al lui Costache şi al Mariei Enescu, ceilalţi unsprezece fraţi ai lui murind la vîrste foarte fragede. Părinţii au fost excesiv de protectori cu el, ceea ce l-a împiedicat să aibă o copilărie obişnuită. Primele semne că era un copil-minune le-a dat la vîrsta de doi ani şi jumătate, cînd a început să desluşească primele litere şi cuvinte scrise. La patru ani ştia deja să scrie, să citească şi să facă operaţii matematice simple, iar jocul lui preferat era să imite perfect diferite sunete pe care le scoteau animalele. Vioara şi xilofonul au fost primele instrumente la care a văzut pe cineva cîntînd, la un bîlci, şi l-au fermecat definitiv. Cel care l-a iniţiat în tainele muzicii a fost lăutarul Lae Chiorul, care după mai puţin de trei săptămîni de lecţii a spus că nu mai are ce să îl înveţe pe băiat. La opt ani a fost admis la Conservatorul din Viena, unde au ieşit la lumină atît nemaipomenita lui virtuozitate, cît şi talentul deosebit pentru compoziţie. A urmat apoi Conservatorul din Paris şi de aici i s-a deschis drumul către cariera strălucită de compozitor, cu concerte pe cele mai mari scene ale lumii. În Franţa a fost ajutat ori de cîte ori a avut nevoie de principesa Elena Bibescu, cea care l a îndrăgit de la prima întîlnire, iar în ţară a cucerit inima reginei Elisabeta. A trăit o fascinantă şi aproape imposibilă poveste de dragoste cu Maria Cantacuzino, cu care în cele din urmă s-a şi căsătorit. Numele lui stă acum alături de cele ale marilor compozitori ai lumii, geniul său muzical fiind recunoscut pretutindeni.

DAN COMAN s-a născut pe 27 iulie 1975 la Gersa, Bistriţa-Năsăud. A debutat cu volumul de poezie anul cîrtiţei galbene (Timpul, 2003), urmat de ghinga (Vinea, 2005), Dicţionarul Mara (Cartier, 2009) şi Insectarul Coman (Charmides, 2017; Premiul Radio România Cultural, Premiul Observator cultural, Premiul Cartea de poezie a anului 2017 la Gala tinerilor scriitori). În 2004 primeşte Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“, Opera Prima, şi Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. În 2010 obţine Premiul pentru poezie acordat de Radio România Cultural, iar în 2011, Vilenica Crystal Prize, Slovenia. A publicat de asemenea volumele de proză Irezistibil (Cartea Românească, 2010), Parohia (Cartea Românească, 2012; Polirom, 2017), Căsnicie (Polirom, 2015, 2016) şi aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată (Polirom, 2019). Textele sale sînt incluse în antologii din România, Suedia, Franţa, SUA, Serbia, Ungaria, Slovenia, Canada.

FRAGMENT DIN CARTE

De data asta nu am cum să mai ratez premiul, și-a tot repetat Enescu înaintea concursului – poate și de aceea amărăciunea și deznădejdea au avut forță dublă și l-au lovit direct în moalele capului. Premiul I, dl Ganaye; nici un premiu II; accesit I dl Caplet; două accesit II, dnii Lappana și Morpain. Eu, bineînțeles, n-am nimic, a răbufnit el, ajungînd acasă la Elena Bibescu, nimic! Deci, fiind al doilea concurs unde-s egal cu zero, mă aflu izgonit din Conservator ca elev la fugă. De fapt, sînt încîntat că n-am picat pe vreun accesit I sau chiar pe un premiu II, ceea ce ar fi fost ridicol. Ori totul, ori nimic! Așezată în fotoliu, prințesa Bibescu l-a privit mută de uimire: nu-l mai văzuse niciodată pînă atunci pe micul Enesco dezlănțuit.

Nici măcar nu i-a scris tatălui său să-l anunțe.

I-a trimis în schimb trei scrisori, una după alta, la puțin timp după aceea, pe 24 iulie, cînd juriul i-a acordat în unanimitate premiul I la Concursul de vioară. Am cîntat Allegro-ul Concertului nr. 3 în si minor de Camille Saint-Saëns și se pare că am reușit! Drept răsplată am primit în dar o vioară Bernardel. Al tău fiu iubitor, George.

Pe 28 iulie primește scrisoarea de la Costache. În fine… cea mai frumoasă zi din viața mea este asta, cînd știu că ai reușit atît de bine tu, unicul meu copil. Întotdeauna am avut încredere în tine. Dar cerințele societății și mai ales împrejurările în care ai debutat tu impuneau o lovitură sănătoasă, iar tu ai dat-o! Bravo! S-au astupat gurile răutăcioșilor și prietenii tăi binevoitori au să plesnească în pielea lor. Orgoliul meu e satisfăcut, am dreptul să țin nasul sus. Vină, dragul tatii, în țară cu fruntea senină.

La finalul Conservatorului, înainte să se întoarcă (nicidecum cu fruntea senină) în țară, în ultimele sale zile prin Paris, a făcut plimbări lungi de-a lungul și de-a latul orașului, străbătînd de unul singur străzile pline de lume, coborînd pe malurile Senei și privind ore în șir apa, trecînd prin cimitirul Montmartre și prin cimitirul Montparnasse, odihnindu-se lîngă Turnul Eiffel, gîndindu-se că, iată, avea 18 ani și toată viața lui a fost între marginile sticloase ale muzicii – un pește exotic înotînd alături de nenumărați alți pești, din nenumărate alte specii, într-un acvariu sonor care părea fără sfîrșit.

Într-una din seri s-a întîlnit cu Eva și au făcut cîțiva pași împreună, vorbind fără să vorbească, rîzînd fără să se bucure, îndepărtîndu-se tot mai mult unul de celălalt, privind neputincioși cum crește distanța dintre ei.

În altă seară i-a scris lui Josef Hellmesberger jr. și le-a scris domnișoarei Cedre, lui Massenet și lui Ducasse, domnișoarei Ella Brezoianu și mătușii Tinca, lui Caudella și lui Colonne, mamei sale și reginei Elisabeta, dar nu a trimis nici una dintre scrisorile acelea.

S-a întors cu trenul pînă la Dorohoi, unde, ca întotdeauna, în gară îl aștepta Costache cu docarul, urmat de căruța pentru bagaje. La Cracalia aerul era la fel, moale și dens, încetinind trecerea timpului.”

Te-ar putea interesa și: