Cum petrecerea derula prin orgii, droguri și alcool, managerul hotelului i-a spus artistului să elibereze apartamentul. Însă, Billy Idol a refuzat acest lucru și petrecerea continua fără nicio jenă. În scurt timp, patrecerea rockerului a fost spartă. Dar nu oricum, ci cu ajutorul armatei thailandeze. Atunci când s-a văzut cu soldații în apartament, englezul s-a înfuriat și tot nu voia să elibereze penthouseul. Fiind intoxicat de atâtea droguri, Billy a mărturisit că se simțea puternic și începuse să spargă diverse obiecte de mobilier din incintă. Astfel că, militarii thailandezi au tras în artist cu o săgeată cu tranchilizant, iar Billy Idol a fost scos din hotel legat pe o targă! Apoi, recalcitrantul rocker a fost expulzat din Thailanda.

Viața de rockstar, plină de tentații

În vârstă de 64 de ani, Billy Idol continuă să susțină concerte la nivel mondial, dar a lăsat în urmă viața de narcoman.

În 2011 a lansat și un volum de memorii în care a vorbit despre droguri, alcool și femei. Volumul este intitulat „Dancing with Myself”, numit după unul dintre hiturile sale din anii ’80. „Viața mi-a oferit o cheie de aur atunci când m-am îndrăgostit de muzica rock ‘n’ roll. Această lume s-a deschis în fața mea, prezentându-mi toate oportunitățile, dar și toate tentațiile – droguri, alcool, femei și alte excese comise 24 de ore din 24. Cu toate acestea, trebuie să compui cântece bune pentru a supraviețui. Viața trebuie trăită pentru a putea face acele lucruri”, mărturisea Billy Idol.

În carierea sa solo, englezul care are și cetățenie americană a lansat opt albume: Billy Idol (1982), Rebel Yell (1983), Whiplash Smile (1986), Charmed Life (1990), Cyberpunk (1993), Devil’s Playground (2005), Happy Holidays (2006) și Kings & Queens of the Underground (2014).

PAGINA ANTERIOARA