Evenimentul Zilei > International > Bill Gates vine cu o nouă previziune sumbră! Prin câte va mai trebui să treacă omenirea? Covid-ul a fost nimic pe lângă asta
Bill Gates vine cu o nouă previziune sumbră! Prin câte va mai trebui să treacă omenirea? Covid-ul a fost nimic pe lângă asta

Bill Gates vine cu o nouă previziune sumbră! Prin câte va mai trebui să treacă omenirea? Covid-ul a fost nimic pe lângă asta

Bill Gates pare să o depășească cu succes pe celebra Baba Vanga. Controversatul magnat a făcut o serie de previziuni, fie ele în domeniul IT sau în sănătate. După ce a prezis pandemia de COVID-19, iată că vine cu noi avertizări sumbre. „Să ne pregătim de alte pandemii, de data asta am avut noroc”.

În timp ce epidemiologii din întreaga lume studiază îndeaproape noua tulpină a virusului SARS-Cov-2, celebrul magnat Bill Gates face un anunț care provoacă fiori omenii. Se pare că nu vom scăpa prea curând de pandemii, ci din contră, vin alte amenințări pentru omenire. Dacă ne dorim să trecem mai ușor peste ele, fondatorul Microsoft recomandă un efort global în ceea ce privește o mai bună pregătire în domeniul medical.

Biil Gates a făcut o serie de mărturisiri pentru cotidianul Time legate de viitorul epidemiologic al întregii lumi. El este convins că vom avea parte și de alte pandemii în viitor și susține că omenirea trebuie să se pregătească. Investiții constante în vaccinuri și medicamente ne-ar putea ajuta să trecem mult mai ușor pentru viitoarele virusuri. Miliardarul îndeamnă liderii lumii la ”jocuri de germeni” în vederea pregătirii împotriva unor atacuri bioteroriste.

Fondatorul Microsoft consideră că liderii mondiali nu s-au preocupat deloc de prevenirea unor pandemii, însă au avut noroc în cazul virusului SARS-Cov-2. Prin noroc, acesta se referă la vaccinurile cu ARN mesager. Totuși, este indicat ca pe viitor să fim mai bine pregătiți, pentru că nu se știe cât de norocoși vom fi data viitoare. Bill Gates a declarat într-unul dintre discursurile sale că planeta are nevoie de mai multe cercetări în domeniul vaccinurilor și a medicamentelor.

Vaccinuri termostabile, cu eficiență mai mare decât actuale vaccinuri anti-COVID, sunt aduse în discuție de către magnat. El insistă ca țările să investească în supravegherea bolilor și în producția de vaccinuri, mai ales în regiunile în care infrastructura actuală lipsește.

„Vaccinul ar putea fi doar un mic plasture de pus pe braț, benefic chiar și în afara unei pandemii”, a declarat Bill Gates, care este dispus să ofere sprijin material pentru cercetările din domeniul medicinei. Fundația magnatului promite 50 de milioane de dolari pentru țările cu economie mică și medie, dar vine cu un ajutor și pentru Africa, oferind acestora 1 milion de dolari, pentru 14 cercetători.

„Bilanţul complet oribil al morţilor din cauza covid-19 şi pagubele economice ale pandemiei este necesar să conducă la finanţarea unor proiecte vizând o îmbunătăţire a vaccinurilor, tratamentelor şi testelor de diagnostic necesare opririi viitoarei pandemii”, apreciază fondatorul Microsoft.

Bill Gates ne explică modul în care întreaga planetă s-ar putea pregăti pentru viitoarele pandemii

Bill Gates consideră că este absolut necesar distribuirea unor bugete pentru cercetări și dezvoltări în domeniul medicamentelor și al vaccinurilor. Cercetătorii ar trebui să se concentreze asupra punctelor slabe relevate de răspândirea rapidă a virusului SARS-Cov-2 în lume.

”Ştiţi, nu avem vaccinuri care să blocheze transmiterea (covid-19). Avem vaccinuri care te ajută cu sănătatea, dar reduc doar puţin transmiterea, Avem nevoie de un nou fel de a face vaccinuri”, subliniază el.

Magnatul a vorbit și despre lipsa tratamentului medicamentos eficient împotriva COVID-19. El apreciază că sterodul dexometazona și noul medicament oral molnupiravir sunt utile, însă rezultatul terapeutic este ”mai mic decât ar fi cazul”.

”Este nevoie de (fonduri în valoare de) miliarde (de dolari) în cercetare şi dezvoltare”, estimează Bill Gates, ”şi probabil un miliard pe an pentru un grup de lucru asupra pandemiei la OMS”. Aceștia din urmă ar urma să monitorizeze pandemia și să realizeze ”jocuri de germeni”, adică reacții ale unor țări la evenimente care ar putea declanșa viitoarea criză, de exemplu un atac bioterorist care ar răspândi variola pe zece aeroporturi.

”Există epidemii de origine naturală şi epidemii cauzate de atacuri bioteroriste care ar putea fi mai grave decât cea de azi.

Iar progresele ştiinţei medicale ar trebui să ne ofere instrumente pe care, ştiţi, ar trebui să le facem cu mult mai bine. Aşadar este o prioritate. Anul următor va trebui, însă, să facem alocări, inclusiv acest grup de lucru mondial privind pandemia”, apreciază Bill Gates.

Pregătirea pentru o viitoare pandemie ar consta, pe lângă toate cercetările medicale, construirea unor fabrici mari care să poată oferi un număr mare de doze. De asemenea, de folos ar fi și ieftinirea acestor vaccinuri și ”eradicare” a grupei și răcelii.

”Mesajul luptei împotriva modificările climatice, împotriva bolilor celor săraci şi pregătirea în vederea pandemiei sunt lucruri despre care aş vorbi mult”, declară Gates, care apreciază că ”acesta este un teren fertil, ştiţi, pentru că noi am pierdut miliarde de dolari şi milioane de vieţi. Iar cetăţenii se aşteaptă ca guvernele lor să nu lase acest lucru să se repete”.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.