Ministrul Apărării, Mihai Fifor, s-a întors recent din Statele Unite, unde a fost într-o vizită la Pentagon. Fifor s-a întâlnit cu omologul său american, James Mattis, și a perfectat contractele privind achiziția aeronavelor F16 și livrarea rachetelor Patriot.
Vizita s-a suprapus peste cea a delegației României la New York, condusă de președintele Klaus Iohannis, la Adunarea Generală a ONU. Dacă ambasadorul George Maior nu a fost văzut în preajma președintelui și a ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, diplomatul l-a secondat pe Fifor la întâlniri.
Deși s-a speculat că George Maior a fost cel care a organizat întâlnirea dintre Mihai Fifor și omologul american, James Mattis, Fifor a negat și a povestit cum a inițiat singur întâlnirea cu șeful de la Pentagon. „Eram la Bruxelles când, după summit-ul NATO, am insistat din nou ca domnul Mattis să facă o vizită oficială în România. Mi-a spus și atunci că va veni fără niciun fel de problemă, că trebuie să-i înțeleg agenda foarte încărcată, dar că finele anului 2018 sau începutul anului 2019 vor fi momentele în care domnia sa se va afla în vizita oficială în România și atunci eu am spus-o tranșant „nu veniți dvs., venim noi”. A zâmbit, a scos un bilet din buzunar și m-a intrebat: „Când veniți?”. I-am spus ca pe 24 septembrie vom fi în Statele Unite, iar el m-a intrebat: Pe 26 este ok?, urmând ca până seara să se perfecteze documentele”, a povestit ministrul.
Mihai Fifor a anunțat că va începe procedura de achiziție a aeronavelor F16, care vor asigura siguranța spațiului aerian al României, dar și rachetele Patriot, pentru care s-au făcut primele plăți.