Grecii din antichitate, nu cei de astăzi care au stat sub papucul turcilor juma’ de mileniu, spuneau că oamenii sunt de trei feluri: cei vii, cei morți și cei care umblă care umblă pe mare
Că ăia nu-s nici vii, nici morți. Tot ei, grecii, spuneau că nebunii se împart în două categorii. Cei care merg până la marginea mării și cei care pleacă mai departe. Englejii, care au stăpânit mările lumii câteva secole, și-au definit navigatorii, cu umor, astfel: „Pe mare pleacă doar derbedeii și nebunii”. Cu mine lucrurile nu stau deloc diferit. Că io am văzut lumea și ca o haimana și ca un nebun. Când am plecat în primul voiaj pe mare, aveam în buzunar doar fo 500 de dolari, și nu erau toți ai mei. Bani care trebuiau să-mi ajungă câteva luni. Am ajuns la Sete, în Franța – prin Messina, pe lângă insulele Eoliene și strâmtoarea Bonifacio, apoi la Genova, ca să acostez, în fine, la Bombay, după un marș prin Suez, Marea Roșie și Indian, ca să mă repatriez prin Karachi.
A la guerre comme a la guerre
Mă rog, m-am priceput din prima la o țără de contrabandă, că așa era modelu’ marinăresc acu’ un sfert de veac. Și cum tocmai vă spusei, sau nu, am văzut lumea de jos în sus, prin prisma drojdiei și scursurilor din toate speluncile și bordelurile portuare. Nicidecum de la etajul „nuștiucât” al vreunui hotel de „nuștiucâte” stele. M-am bătut prin crâșme din Indochina, unde am și dat, da’ mai ales am luat, m-am făcut muci în baruri de negri prin New Orleans – pe fundalul celebrei „Cocaine” a lu’ Eric Clapton, am făcut plajă în Noua Caledonie, am mâncat steak-uri de vită prin Australia și cotlete de berbec în Noua Zeelandă și, ușor-ușor, mi-am doborât propriile recorduri la gagici din cam toate rasele. N-am trecut însă niciun cerc polar, deși am fost pe aproape, în emisfera australă, la sud de Adelaide și Melbourne. Cel mai mult, însă, mi-a plăcut o zonă, dintre tropice unde, când e senin noaptea, poți vedea atât Crucea Sudului cât și Steaua Polară.
Ne puteți urmări și pe Google News
Iubirea de pe urmă
De ce spun astea? Pentru că mi-am dat seama că, de astăzi în trei săptămâni, voi îmbătrâni definitiv. Adică, voi trece bariera aia, nasoală, de 50 de ani. Nici mie nu-mi vine să cred, ca un vagabond ce am fost și sper că am rămas, că au trecut peste mine atâția ani, atâtea locuri, atâtea mări și infinite amintiri. Am pierdut mult și prin cazinouri și prin budoare meschine. Dar am și câștigat. Astăzi, dis de dimineață, mi-am dat seama că, pe cât de sărac sunt, pe atât îs de bogat. Cred că m-am îndrăgostit. Numai de ea.
Recomandările noastre
