Editura Evenimentul si Capital

BILANȚUL DNA PE 2017. Kovesi: ”Anul trecut au fost soluționate 3.800 de dosare, ceea ce înseamnă un record”

Laura Codruta Kovesi: Foto: Marius Vlad
Autor: | | 20 Comentarii | 2528 Vizualizari

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a prezentat, în Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional din Bucureşti, raportul de activitate al DNA pe anul 2017. La eveniment au venit și au luat cuvântul preşedintele României, Klaus Iohannis, dar şi Procurorul General, Augustin Lazăr.

Laura Codruța Kovesi:

  • Este un moment în care analizăm ce am făcut bine, analizăm ce nu am făcut bine, ce am greşit. Este important că analiza noastră poate fi utilă pentru fundamentarea unor decizii privind reducerea corupţiei în România. Anul 2017 a fost un an dificil în lupta împotriva corupţiei. Însăşi demersul de a lupta împotriva corupţiei a fost puternic contestat. Şi a fost pus sub semnul întrebării. Ne punem întrebarea: avem instituţii mai curate, justiţia face suficiente eforturi pentru a eradica acest fenomen sau sunt necesare şi alte măsuri.

  • A fost un an dificil pentru DNA, un an în care, din păcate, DNA s-a confruntat şi cu probleme care ţin de respectarea legii şi a Codului deontologic în interiorul instituţiei. Ne-am raportat la aceste măsuri prin dispunerea de ordine interne noi, mult mai stricte, mult mai clare şi care sunt în concordanţă cu legea. Au fost revocaţi doi procurori din DNA, dintre care unul a fost trimis în judecată, iar un alt procuror care a lucrat în DNA a fost sancţionat disciplinar. Sunt câteva cazuri singulare care nu caracterizează activitatea instituţiei. Am avut şi avem toleranţă zero pentru neprofesionalism sau lipsă de integritate. Ne-am delimitat de cei care au făcut astfel de fapte. Am schimbat procedurile interne pentru a înlătura aceste riscuri. Am efectuat controale şi am dispus măsuri pentru a monitoriza dacă mai există astfel de riscuri sau vulnerabilităţi.

  • În 2017, procurorii DNA au avut de soluţionat peste 11.200 de dosare. Deşi doar aproximativ 100 de procurori au desfăşurat efectiv activităţi de urmărire penală, s-au soluţionat peste 3.800 de dosare, cel mai mare număr de dosare soluţionate într-un an de la înfiinţarea instituţiei. A fost un efort comun al procurorilor, al ofiţerilor de poliţie, al specialiştilor şi al grefierilor din DNA", a afirmat Kovesi.

  • În 2017 au fost audiate peste 23.100 persoane, în medie 85 de persoane pe zi. Au fost studiate peste 12 milioane de documente. Asta au făcut cei din DNA, în acest an. Cu tot acest efort, la finalul anului au rămas nesoluţionate peste 6.000 de cauze, aproape dublu faţă de cât pot soluţiona procurorii DNA într-un an.

  • Procurorii nu au normă de rechizitorii, ei trebuind să stabilească adevărul pe bază de probe şi să dispună trimiterea în judecată atunci când faptele sunt dovedite.

Pagina 1 din 2
Tag-uri: DNA, kovesi, bilant



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI