Jandarmii au fost la peste 1.300 de proteste în București și peste 500 de meciuri de fotbal. În cursul anului trecut, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a participat la 14.068 de misiuni, cele mai multe în cooperare cu alte instutuții. Au asigurat oprdinea publică dar au fost chemați și pentru a-i sprijini pe polițiști în diverse acțiuni.
În anul 2014, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a contabilizat 14.068 de misiuni, ceea ce reprezintă o creştere de 8% comparativ cu anul 2013. Potrivit unui comunicat al Jandarmilor din București, aceștia au avut 6.798 au fost misiuni de asigurare a ordinii publice (comparativ cu 5.559 misiuni în anul 2013), 4.156 misiuni în cooperare cu alte instituţii, 2.809 misiuni de menţinere a ordinii publice, 305 misiuni de intervenţie şi restabilire a ordinii publice (comparativ cu 276 misiuni în anul 2013).
Cele mai multe dintre misiunile de asigurare a ordinii publice, 1.373 au fost la manifestările de protest (faţă de 1.538 în 2013). Alte 2.714 misiuni de asigurare a ordinii publice au fost la manifestările cultural - artistice, religioase şi promoţionale (faţă de 2.523 în 2013), 1.384 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestările sportive, organizate, în stadioane, săli de sport etc. şi în zona publică (faţă de 1.347 în 2013), 1.327 misiuni cu ocazia vizitelor oficiale şi a altor situaţii.
550 de meciuri de fotbal
În anul 2014, jandarmii au fost și la 1.384 misiuni cu ocazia desfăşurării manifestărilor sportive în competiţiile interne şi internaţionale din care 550 meciuri de fotbal.Patru dintre eel au fost meciuri ale echipei naţionale a României, cinci meciuri internaţionale ale echipelor Steaua şi Astra Giurgiu, 541 jocuri în campionatul intern - meciuri de fotbal din Liga I, Liga a II-a şi a III-a 105 meciuri de baschet și altele.
În urma solicitărilor prin numărul de urgenţă „112”, Jandarmeria Capitalei a intervenit anul trecut la un număr de 34 de cazuri. Printre altele, jandarmii au intervenit pentru a aplana unele conflicte, în cazuri în care personalul autospecialelor I.S.U./S.M.U.R.D. a fost atacat în teren și au apărat șase angajații ai R.A.T.B. atacați de călători.