Evenimentul Zilei > Actualitate > Bilanț coronavirus, 17 octombrie. 11.546 de cazuri noi și 299 de decese. Situația pe județe
Bilanț coronavirus, 17 octombrie. 11.546 de cazuri noi și 299 de decese. Situația pe județe

Bilanț coronavirus, 17 octombrie. 11.546 de cazuri noi și 299 de decese. Situația pe județe

Situația este atât de gravă în România, încât Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că va veni în România pentru a se implica în criza sanitară. Cum a evoluat pandemia de coronavirus în România, în ultimele 24 de ore? Grupul de Comunicare Strategică a transmis ultimele date.

Până astăzi, 17 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.457.260 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 5.685 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.238.832 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.546 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 217 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 26866 249 8,10
2. Arad 31609 275 8,40
3. Argeș 34936 438 7,07
4. Bacău 33625 226 4,34
5. Bihor 37058 242 6,71
6. Bistrița-Năsăud 16680 159 5,36
7. Botoșani 19177 128 4,67
8. Brașov 52930 567 7,75
9. Brăila 17368 194 6,93
10. Buzău 17327 140 5,87
11. Caraș-Severin 15091 68 5,18
12. Călărași 14195 139 6,53
13. Cluj 72748 421 8,88
14. Constanța 56314 586 8,23
15. Covasna 10060 123 3,52
16. Dâmbovița 28344 260 5,93
17. Dolj 38061 381 7,44
18. Galați 34996 390 5,92
19. Giurgiu 15247 236 8,52
20. Gorj 12216 109 4,16
21. Harghita 10586 103 3,68
22. Hunedoara 28477 224 6,32
23. Ialomița 14969 226 8,66
24. Iași 58873 597 8,37
25. Ilfov 61488 704 16,83
26. Maramureș 26948 121 4,71
27. Mehedinți 12703 140 7,83
28. Mureș 29682 217 5,04
29. Neamț 25457 239 5,50
30. Olt 20687 228 6,75
31. Prahova 48898 480 8,80
32. Satu Mare 17717 98 3,42
33. Sălaj 14533 109 7,06
34. Sibiu 32827 100 7,01
35. Suceava 33265 174 4,44
36. Teleorman 19640 230 7,83
37. Timiș 72912 261 10,60
38. Tulcea 10823 105 5,63
39. Vaslui 22270 131 5,68
40. Vâlcea 20660 132 6,26
41. Vrancea 14139 57 4,25
42. Mun. București 253735 3181 16,27
43. Din străinătate** 1614 6
44. Cazuri noi nealocate pe județe  

 

19509*

-1.648
 TOTAL 1.457.260 11.546

                                                                                         

Până astăzi, 41.781 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 16.10.2021 (10:00) – 17.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 299 decese (146 bărbați și 153 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 299 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă  20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 18 la categoria de vârstă 40-49 ani, 28 la categoria de vârstă 50-59 ani, 80 la categoria de vârstă 60-69 ani, 97 la categoria de vârstă 70-79 ani și 72 la categoria de vârstă peste 80 ani.

276 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 15 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

A fost raportat un deces anterior intervalului de referință, survenite în luna septembrie 2021, în județul Bihor. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 298 decese.

Din totalul de 299 de pacienți decedați, 271 erau nevaccinați și 28 vaccinați. Cei 28 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 40 și 80 de ani. 27 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 18.901. Dintre acestea, 1.750 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 431 sunt minori, 394 fiind internați în secții și 37 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.997.204 teste RT-PCR și 3.902.275 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 17.638 de teste RT-PCR (8.297 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.341 la cerere) și 23.585 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 136.423 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 17.140 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.743 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 188 de persoane.

 În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.640 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 16 octombrie, 3.104 sancțiuni contravenționale, în valoare de 491.350 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.