Biden trebuie să acționeze ca să salveze viața lui Navalnîi și speranțele de libertate din Rusia

Biden trebuie să acționeze ca să salveze viața  lui Navalnîi și speranțele de libertate din Rusia Aleksei Navalnîi a murit. Sursa foto: dreamstime.com

THE WASHINGTON POST. Am o admirație față de disidenții din statele polițienești care își riscă viața și libertatea în lupta pentru democrație și pentru drepturile omului. Curajul lor e o ripostă dură în fața celor care sunt complici în conspirațiile împotriva democrației, așa cum, mai recent, a fost cazul cu mulți republicani din Washington.

Dar chiar și printre luptătorii pentru libertate, Alexei Navalnîi se remarcă prin curajul său neobosit și neînduplecat. După cum spun mulți, omul ăsta are niște “nervi de oțel”.

În luna august a anului trecut, Navalnîi a fost otrăvit cu Novichok, un agent paralizant - aproape sigur din ordinul președintelui rus Vladimir Putin. Doar transportarea sa pentru tratament în Germania i-a salvat viața. Cu toate acestea, Navalnîi nu a fost învins de acest calvar. El a reușit chiar să înregistreze o conversație în care l-a păcălit pe unul dintre presupușii săi asasini - un agent FSB – făcându-l să-și mărturisească complicitatea.

Nimeni nu l-ar fi condamnat, dacă Navalnîi ar fi decis să plece în exil împreună cu familia sa. Ar fi fost o mișcare inteligentă, mai ales în condițiile în care Serviciul Federal al Penitenciarelor din Rusia a avertizat că el va fi arestat imediat la întoarcerea sa în Rusia pe baza unor acuzații de ordin penal. Oricum, Navalnîi și soția sa, Iulia, s-au întors la Moscova pe 17 ianuarie, el fiind arestat așa cum toată lumea se aștepta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dar chiar și din închisoare, Navalnîi nu a încetat să lupte împotriva lui Putin. Marți, echipa sa a postat un videoclip care ilustra marea corupție printr-un mare palat de la Marea Neagră, construit pentru Putin – videoclipul a fost completat prin filmări cu drone ale acestui „nou Versailles” sau „nou Palat de iarnă”. Videoclipul respectiv a fost vizionat acum de peste 70 de milioane de ori, demascând astfel criminalitatea aflată în centrul regimului Putin.

Biden trebuie să acționeze ca să salveze viața lui Navalnîi și speranțele de libertate din Rusia

Navalnîi a cerut ca, sâmbătă, să se organizeze o zi de proteste - iar un număr mare de ruși au înfruntat vremea geroasă și pe oamenii lui Putin. Numai la Moscova, agenția de presă Reuters a raportat că pe străzi au ieșit 40.000 de oameni. Dar nu a fost vorba doar de proteste în centrul Moscovei și al Sankt Petersburgului. Asemenea proteste au mai avut loc în 70 de orașe, dintr-o țară care se întinde pe două continente.

Arestarea lui Navalnîi și represiunea ulterioară a demonstrațiilor pune Administrația Biden în fața primei sale crize de politică externă. Noul consilier pentru securitate națională, Jake Sullivan, a postat deja pe Twitter o cerere de eliberare a lui Navalnîi, dar va fi nevoie de mai multe mesaje pe Twitter pentru a atrage atenția lui Putin.

Sâmbătă, patru dintre principalii opozanți ai lui Putin din Occident - fostul campion mondial la șah, Garry Kasparov, activistul politic Vladimir Kara-Murza, fostul magnat Mihail Hodorkovski și finanțistul devenit activist pentru drepturile omului, Bill Browder - au organizat o conferință de presă, cerând sancțiuni financiare împotriva regimului rus.

Acest lucru nu înseamnă neapărat mai multe sancțiuni asupra economiei ruse - care i-ar afecta în primul rând pe ruși, în timp ce Putin și prietenii săi s-ar bucura în continuare de averile lor frauduloase. După cum mi-a trimis prin e-mail Kasparov (cu care colaborez în cadrul Inițiativei pentru Reînnoirea Democrației), „lui Putin și bandei sale nu le pasă de interesele naționale, ci doar de ale lor. Căutați-le banii. Urmăriți și înghețați-le conturile, confiscați-le activele. Să le spuneți susținătorilor și autorităților să se ducă dracului”.

În definitiv, fundația lui Navalnîi, deși cu resurse limitate, a dat dovadă de eroism, dezvăluind corupția extravagantă a bandei Putin. Gândiți-vă cât de mult s-ar putea face dacă guvernul SUA ar aloca fonduri serioase în acest scop. Într-adevăr, o mare parte din informații ar putea exista deja în fișierele ultrasecrete ale serviciilor de informații. Iar dacă nu există, atunci ele ar trebui achiziționate, iar apoi parțial dezvăluite.

Putin dorește să se prezinte drept un campion al Rusiei, în timp ce își oprimă poporul. Demascați-l și arătați escrocul care este el în realitate.

Nu e timp de pierdut. Navalnîi ar putea merge foarte ușor de la închisoare direct la morgă. Vineri, într-o postare îngrijorătoare pe Instagram, el a avertizat în legătură cu eventualele tentative de a-l asasina în închisoare: „Pentru orice eventualitate: nu intenționez să mă spânzur de gratiile ferestrei, n-am să-mi tai venele și nici n-am să-mi tai gâtul cu coada ascuțită a vreunei linguri. Merg atent pe scări, iar ei îmi iau tensiunea în fiecare zi, astfel că un brusc atac de cord ar fi exclus. ”

Administrația Biden trebuie să facă tot ce poate ca să apere viața lui Navalnîi și palidele speranțe de libertate din Rusia. (Rador)