Florian Bichir: "Pe plan extern, lucrurile se precipită, iar noi continuăm să ne dăm rotunzi la Bucureşti, balene într-un lighean cu apă".
Duminică, fostul ambasador al SUA la ONU, John Bolton, a declarat că nu vede nicio alternativă la un atac preventiv asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, după eşuarea negocierilor dintre UE şi autorităţile de la Teheran.
Bolton a afirmat că preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, „a întrecut orice limită“ şi că Occidentul „nu a ripostat pe măsură“.
„Nu cred că folosirea forţei militare este o opţiune, dar v-aş spune că nu ştiu nicio altă alternativă“, a declarat Bolton, care a dezvăluit şi una dintre supărările politicii americane: „Cândva, Statele Unite aveau capacitatea de a instrumenta răsturnarea clandestină de la putere a guvernelor. Aş vrea să ne recuperăm această capacitate“.
De ani buni, românii n-au apetit la subiectele de politică externă din cauza unui stereotip autohton. Al acelei mitologii conform căreia nouă nu ni se poate întâmpla nimic aici, în arealul nostru, nimic nu ne poate atinge. De data aceasta, lucrurile devin mai complicate pentru că România este membru NATO cu drepturi depline şi partener de nădejde al Statelor Unite ale Americii nu doar pe Bătrânul Continent, ci oriunde în lume: soldaţi români cutreieră Afganistanul şi Irakul.
Ce se va întâmpla dacă Statele Unite se vor decide, în sfârşit, să atace Iranul, pentru că este greu de crezut că Washingtonul va privi la nesfârşit cu braţele încrucişate cum regimul de la Teheran devine o putere nucleară? Cum vom reacţiona?
Este evident că preşedintele Băsescu este unul dintre partizanii euforici ai axei Washington-Londra şi a spus asta de nenumărate ori. Băsescu este însă sprijinit în întreaga sa politică externă de Armată, ceea ce nu este puţin lucru. În decembrie 1989, Armata a jucat un rol important în detronarea lui Ceauşescu. Ulterior au fost primele victime ale „reformei“, au fost pensionaţi sau trimişi acasă cu salarii compensatorii. Din 1994, NATO a fost însă cel care a făcut ca soarele să răsară din nou pe strada Armatei, iar integrarea în structurile militare euroatlantice a aparţinut aproape în exclusivitate Armatei. Războinicii neglijaţi, bărbaţii plătiţi pentru a lupta - trimişi până atunci lângă soţiile lor - îşi găsiseră din nou menirea... Blocul nord-atlantic ne-a livrat echipament militar, ne-a şcolarizat cadrele, aşa încât putem spune fără a greşi că avem o Nouă Armată.
Da, Armata României este americanizată sau, mă rog, proamericană, de la vârful bocancilor până în vârful caschetelor. Din acest punct de vedere, opţiunea este clară. I se poate opune doar curentul european (cu excepţia Franţei), care mizează pe neutralitate şi tinde din ce în ce mai mult să transforme Europa într-o Elveţie planetară.
La care se adaugă filoruşii şi cei care se întreabă - poate pe bună dreptate, poate nu - la ce rost să ne trimitem soldaţii la dracu-n praznic. Probabil - dacă se va ajunge la război - şi de această dată vom alege varianta cea mai comodă. Le vom permite americanilor să ne utilizeze bazele pentru a nu supăra lumea arabă. Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece, asta înseamnă că suntem tot parte în conflict...