Florin Bichir: "Generatia noua este o struto-camila. "
Nu vreau sa par moralist, dar tineretul roman oscileaza intre mahalagismul manelist si hip-hopul americanesc. Devine o mare amorfa, in care doar placerile de moment conteaza. Nu mai are busola, nu stie inspre ce se indreapta si vrea sa traiasca la fel ca-n telenovele. Nu sunt un nostalgic, ba dimpotriva.
Nici nu am pretentia ca tineretul sa fie tuns, frezat si incolonat, dar anarhia care bantuie, libertinismul dus la extrema ma inspaimanta. „Hehei, taica, pe vremurile noastre...” e replica pe care o aude fiecare tanar din partea generatiilor mature si ea nu convinge, ba, dimpotriva, intarata, provoaca la o actiune de fronda.
Ispitele modernismului au muscat crunt din tanara generatie, poate si datorita acestei tranzitii nenorocite si a lipsei unei autentice scari de valori. Ce drum poate sa aiba tineretul de azi cand idolii sai sunt fotbalistii sau manelistii, care au masini tari si femei bengoase? Poti smulge un tanar din acest vis spunandu-i ca pentru a reusi in viata ai nevoie de o bruma de carte, de continuitate, de bun-simt?
Generatia noua este o struto-camila, un copil nedorit nascut din violul capitalismului asupra fecioriei comuniste. Un fetus care s-a dezvoltat anormal, care traieste intr-o lume paralela. Nae Ionescu spunea ca omul trebuie sa scape pe rand de trei lucruri: cand e copil, de scarlatina, cand e adolescent, de sifilis, cand e adult, de comunism.
Nu stiu daca am reusit sa scap de comunism, desi la Revolutie aveam 16 ani. Inca ma bantuie amintirile, am cosmaruri. Imi aduc aminte de pionieri, de „Cantarea Romaniei”, de cele 2 ore de program la TV. Simt frigul in oase, revad cozile la carne, ratiile la zahar si ulei, autobuzele care ne duceau zilnic pe campiile patriei in cele 3 saptamani obligatorii de practica agricola.
Aud „O melodie pentru fiecare” in timp ce ma pregatesc de dus la sortat cartofi, sau acel teatru radiofonic cu inconfundabilul „in alte roluri Gheorghe Pufulete”. Intuneric, vata pusa in bradul de Craciun pe post de zapada. Prima oara cand am baut o Coca-Cola adusa de mama - Dumnezeu sa o ierte -, cumparata dintr-un tren interna-tional care circula via Budapesta, am inmultit-o cu apa, credeam ca-i concentrat.
Nu stiu cati se pot despovara, ca acesta este termenul, de cosmarul comunist, de acea copilarie nefericita. Avea dreptate Tutea cand spunea despre comunism ca este un cancer social: „Unde se instaleaza, ramane pustiu”. Daca noi astia socotiti batrani avem angoasele noastre, frustrarile fata de o tehnologie care vine, vine si ne preseaza, marea majoritate a celor tineri sunt total lipsiti de valori nationale, spirituale.
O turma, care risca sa ne transforme din popor in populatie. Nedefinita, lipsita de idealuri, absenta la problemele cetatii, indolenta si rece. O generatie operata de sentimente, o tinerete care se zbate intre egoism si onirism. In cel mai periculos vis: visul cu ochii deschisi. Nae Ionescu spunea ca tinerii au intotdeauna dreptate.
Nu, nu au. Generatiile nascute din sacrificiu, generatiile-tampon sunt destinate esecului, sunt rebuturi in istorie, sunt desemnate sa umple acele goluri. Poate copiii acestei generatii, in care ma includ si eu, vor deveni un tineret sanatos, din toate punctele de vedere. Pana atunci, discutiile despre dorintele tinerilor sunt sterile si se reduc la casa, masa si delirul imbogatirii peste noapte.