FLORIAN BICHIR: "Românii sunt sensibili la ce înseamnă Serbia."
Amândouă popoarele sunt ortodoxe şi au trecut împreună prin furcile caudine ale unor duşmani comuni: Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar, iar zeci de ani au răspuns unei campanii revizioniste din partea Ungariei şi Bulgariei. În plus, mentalul românesc a reţinut - nu ştiu de unde - că niciodată n-am fi avut probleme cu sârbii, aceştia fiind, vezi Doamne, singurii vecini mai acătării alături de Marea Neagră, care nu ne-au făcut probleme. Istoria dovedeşte altceva, dar folclorul sau ideile preconcepute acţionează cu o forţă emoţională mult mai mare.
Mulţi români au plâns tragedia sârbă şi s-au simţit solidari, mai ales odată cu proclamarea independenţei Kosovo. Pentru a face situaţia şi mai dramatică, pescuitori în ape tulburi au aruncat imediat pastila: „Aşa veţi păţi şi voi în Transilvania“. Uitând că aceste două cazuri nu seamănă deloc, din niciun punct de vedere: istoric, etnic, geopolitic şi geostrategic. M-am numărat printre cei rezervaţi, pentru că naţionalismul sârb nu există de ieri de azi. În plus, minoritatea română este tratată mai rău decât pe vremea Imperiului Austro-Ungar.
Recent, deputatul Slavomir Gvozdenovici, reprezentantul minorităţii sârbe din România, a scris în revista „Nasa Rec“, nr. 920 din 5 octombrie 2007, următoarele: „În prezenţa a 200 de persoane, Boian Alexandrovici - cel care a ridicat, cu de la sine putere, o biserică în satul Mălainiţa - a declarat că această cruce are putere de biserică. Până acum am crezut că discutăm despre două biserici surori. Aproximativ în aceeaşi perioadă, în Valea Timocului a fost prezent reprezentantul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jurgen Hermann, observator al problemei vlahilor din Serbia. Cu acest prilej, reprezentantul european a fost prezent la sediul Consiliului Naţional al Vlahilor din Serbia, unde a discutat cu reprezentanţii acestei comunităţi despre problemele cu care se confruntă. Majoritatea reprezentanţilor vlahi s-au plâns demnitarului european că învăţământul în limba română nu este recunoscut în 134 de localităţi cu populaţie sută la sută vlahă, precum şi în 24 de localităţi cu populaţie mixtă, iar slujbele în biserici se oficiază, peste tot, în limba sârbă. Nu comentez aceste poziţii exprimate, dar trebuie să amintesc că, până acum, în toate bisericile, chiar şi în cazul celei croate, slujbele se oficiau în limba sârbă sau în slavona veche. Acum, toate aceste năzuinţe democratice pot fi respectate. Şi, de ce nu, binevoitori ca Boian Alexandrovici ne pot răpi şi bisericile, cum sunt luate şi în Kosovo. Din fericire, după cum ştiţi cu toţii, istoria nu stă pe loc. Roata se învârteşte.“
Text clar ca bună ziua, nu? Părintele Boian, căci este vorba de un preot care vrea să slujească şi să se roage în limba neamului său, este acuzat că fură biserici. E condamnat că a construit pe terenul său prima biserică din Serbia în care se slujeşte în româneşte. Şi e încondeiat de un deputat al României - chiar dacă acesta reprezintă minoritatea sârbă, cu toate că părintele Boian a fost recent decorat de Traian Băsescu pentru „promovarea identităţii culturale, lingvistice şi religioase a românilor din Serbia“. Tupeu, nu? Sau mentalitate sârbească?