Pascal Ide spunea că prietenia este singura relaţie pe care o alegem în viaţă, toate celelalte relaţii fiind impuse: „Ceea ce caracterizează deci prietenia este mai întâi faptul că este gratuită prin această alegere; nimic nu ne obligă să alegem pe unul sau pe altul ca prieten“.
E greu de definit acest termen prietenie, pentru că este un sentiment ciudat. Şi cu atât mai mult doare când prietenia este trădată, când ea se transformă în ură.
Scriitorul şi jurnalistul Gheorghe Smeoreanu din Piteşti a împărtăşit ani întregi o relaţie de prietenie şi de admiraţie faţă de episcopul locului, ierarhul Calinic. A publicat chiar o carte remarcabilă - „Veşnicia de zi cu zi“, în care Prea Sfinţitul răspundea întrebărilor sale pertinente. Copleşit de personalitatea ierarhului, domnul Smeoreanu nu s-a ferit să-l numească, pe drept cuvânt, pe PS Calinic „omul deplin al culturii argeşene“. Brusc însă s-a întâmplat ceva. Peste noapte, episcopul a devenit inamicul public numărul 1 al domnul Smeoreanu, care-l face în toate felurile: „Prea Asfinţitul Kalinic“, lasă de înţeles că are înclinaţii homosexuale, îl acuză voalat de crimă pe colaboratorul său apropiat. Mai mult, îl suspectează de „grave probleme psihice“ şi îl acuză de „trufie, de făţărnicie, de arghirofilie, de dispreţ faţă de oameni“. Toate relele din lume îi sunt atribuite. Din Prinţul Bisericii, Episcopul Calinic a devenit, în viziunea fostului admirator necondiţionat, un diavol.
N-am de ce să-l apăr pe ierarhul Calinic. O fac cărţile şi faptele sale. Cărţi de „nivel european“ după cum este nevoit să recunoască şi domnul Smeoreanu. Dureros este cum prietenia se transformă în ură, bunătatea devine duşmănie, albul se schimbă-n negru. Spre onoarea lui, Prea Sfinţitul Calinic nu a răspuns acestor atacuri inimaginabile. Polemica a inflamat judeţul, iar un alt jurnalist, Cristian Cocea, s-a grăbit să-i răspundă lui Gheorghe Smeoreanu: „Acum, ajuns director de blog, după ce împărăţise judeţul, observă că toate porţile i se trântesc în nas. Şi se umple de fiere, ca un înger căzut. În loc să se smerească, înjură. Pe cine? Pe foştii prieteni şi protectori. Parcă-l văd cum bântuie pe sub geamurile episcopului, văitându-se: Prea Sfinţite, mi-e foame!, în timp ce îşi freacă indexul cu degetul mare“.
Şi eu am greşit de multe ori, furat de febra condeiului. L-am rănit fără să-l cunosc pe Mitropolitul Laurenţiu, am scris în termeni nu tocmai laudativi despre ÎPS Bartolomeu. Ba chiar l-am înţepat pe actualul Patriah când era ierarh la Iaşi. Ulterior mi-a părut rău şi am încercat, după putinţă, cu smerenie, să îndrept leziunile sufleteşti provocate. Să-mi cer iertare, pentru că Sfântul Isisdor Pelusiotul zice: „Răul să îl scrii pe apă“.
Pentru că, de cele mai multe ori, un cuvânt doare mai tare decât o palmă. Că unii nu înţeleg acest lucru şi o pun pe seama unor conspiraţii sau a unei „diplomaţii“ e strict problema lor. Important este, după cum mi-a spus un duhovnic, că suntem judecaţi după ultimele noastre fapte!
Cazul „PS Calinic - Smeoreanu“ este unul tragic. Tragic pentru domnul Smeoreanu, care vrea plin de orgoliu să înjosească nu doar un ierarh al Bisericii, ci un fost prieten. Să-i arate ce puternic şi tare este el. Sper că se va căi când se va goli de nefireasca ură.