Florian Bichir scrie despre un erou uitat azi care a salvat 300 mii de basarabeni din ghearele NKVD.
In noaptea de 12 spre 13 septembrie 1944 s-a semnat la Moscova Conventia de Armistitiu cu Aliatii. Discutiile cu rusii se purtau mai ales noaptea, pentru intimidare.
Dupa circa doua saptamani dupa ce a fost parafata s-a organizat o Comisie pentru Aplicarea Conventiei de Armistitiu. Punctul 5 al Conventiei prevedea „repatrierea” cetatenilor sovietici (basarabenii si bucovinenii din nord). In cele mai multe cazuri, aceasta „repatriere” dura 20 de ani pentru ca se facea via Siberia. Cum punctul 5 al Conventiei era si cel mai greu si cel mai periculos, niciun diplomat de cariera nu se imbulzea sa-l preia. Asa s-a ajuns sa-i fie propus postul de negociator pentru punctul 5 lui Alexandru Danielopol, jurist, care la vremea aceea avea numai 28 de ani.
Danielopol era sub o presiune imensa, pentru ca in fiecare zi veneau zeci de basarabeni care, cu lacrimi in ochi, se aruncau in genunchi in fata lui, rugandu-l sa le salveze mamele, tatii, fratii si surorile. Trebuie adaugat faptul ca sovieticii incepusera „repatrierea tradatorilor” fara sa mai ceara acordul autoritatilor romane.
Intr-o carte senzationala - ce ar trebui citita de toata lumea - „In culisele negocierilor cu Uniunea Sovietica, convorbiri cu Al. Danielopol”, Editura Vremea, 2001, tanarul Danielopol a povestit ca, in timpul „discutiilor” care aveau loc la sediul NKVD in Bucuresti, partea sovietica in frunte cu colonelul NKVD Borisov a scos pistoalele din toc si le-a pus pe masa. La care Danielopol a scos si el ostentativ un stilou si l-a pus si el pe masa comentand: „Fiecare cu armele lui !”
Partea romana a reusit cu toate oprelistile sa faca rost de dreptul sovietic, iar Danielopol a gasit o chichita in textul de lege sovietic prin care sa-i salveze pe basarabeni. In textul decretului Sovietului Suprem din 8 martie 1941 scria: „Toate persoanele care la data de 7 noiembrie 1917 aveau calitatea de supusi ai fostului imperiu rus si care la data de 28 iunie 1940 au trait pe teritoriul Basarabiei, precum si copiii lor”. Aceasta conjunctie „si” a fost salvarea. Din 400.000 de persoane, cat estimau sa umfle rusii, au putut sa duca in URSS doar 60.000. Aproximativ 300.000 au fost salvate prin prestatia lui Danielopol.
Ei bine, dupa cum m-a informat cititorul nostru, inginerul Mihai Rogai din Germania, caruia ii multumesc, acest erou, Danielopol, se afla astazi internat intr-un azil din Paris, Centre Payen, Place Violet, nr. 9, camera 404. In varsta de 91 de ani, parasit si insingurat, uitat de autoritatile romane. Poate isi vor aduce aminte de el post-mortem si-l vor „repatria” in tara dupa deces. In alta tara avea parte de statui, era tratat ca un print. Din partea noastra primeste doar o crunta uitare, ce aduce mai mult cu nesimtire. Nu ne respectam eroii, ne batem joc de istorie, iar acest lucru se rasfrange ca un blestem asupra noastra, a tuturor. Un crunt blestem al stramosilor adresat noua, epigonilor de azi.