BICHIR: Basescu si pruncii

Florian Bichir: "Mamele sunt trimise la munca, precum femeile sovietice odinioara".

Invitat la conferinta internationala „Populatia Romaniei - Incotro?”, Traian Basescu a facut un apel la romani, plecand de la cifrele existente, despre care ziarul nostru a scris de ani intregi, sa faca copii.

Seful statului a dat cifre si date, din care reiese clar ca, daca va fi pastrat nivelul actual al natalitatii, Romania va avea in 2050 o populatie de 16,5 milioane de locuitori. Presedintele a atins una dintre marile probleme: „Nasterea si cresterea copilului nu trebuie sa afecteze statutul si evolutia sociala si profesionala ale vreunui parinte.

Astazi nu avem o politica de reconciliere intre viata de familie si cea profesionala. Nu exista servicii pentru mama si copil. Totodata, indemnizatia pentru concediul de crestere a copilului stimuleaza mama sa stea acasa doi ani, ceea ce, dupa terminarea perioadei de concediu, genereaza probleme de reintegrare in viata profesionala, iar pentru mamele cu nivel redus de instruire poate chiar contine germenii somajului”.

Sunt de acord cu presedintele in ceea ce priveste necesitatea unui program concret legat de cresterea natalitatii, dar a trimite cat mai repede femeile la munca inainte de doi ani mi se pare o enorma prostie. Asta pentru ca - desi suna urat - trebuie spus: femeile sunt discriminate.

Niciun angajator nu prea are chef sa se incurce cu o femeie care are un copil mic pentru ca, inevitabil, aceasta va lipsi intrucat cei mici se  mai si imbolnavesc, trebuie dusi la doctor etc. Dar la ce sa se intoarca femeile? In Legea 25/2004, privind protectia maternitatii, este stipulat ca gravidele au asigurate 16 ore pe luna pentru a merge la consult, iar „angajatorii sunt obligati sa le acorde salariatelor care alapteaza, in cursul programului de lucru, doua pauze pentru alaptare, de cate o ora fiecare, pana la implinirea varstei de un an a copilului. In aceste pauze este inclus si timpul necesar deplasarii, dus-intors, in functie de locul in care se afla copilul”.

Ati vazut asa ceva in Romania? Aiurea! Angajatorii nu stiu cum sa se spele pe maini in problema gravidelor si, desi legislatia interzice concedierea femeilor pe motiv de sarcina, am vazut destule posturi desfiintate pe motive inventate. Si cate mame au bani sa-si angajeze o bona, cand saracia e atotprezenta in Romania?

Poate presedintele nu a aflat, dar mamele nu mai primesc o indemnizatie de 85a din media veniturilor lunare realizate in ultimele luni. Nu, toate mamele, indiferent de salariu (evident si impozit varsat la stat), primesc 800 de lei noi. Asta daca ai muncit neintrerupt in ultimele 12 luni, chiar si cateva zile de somaj fiind fatale!

Deci nu ai niciun interes sa stai acasa, asa cum sugereaza domnul presedinte, ci, dimpotriva, te grabesti sa te duci la munca pentru a aduce un ban in casa. Din pacate, nu exista un program coerent. Chiar si romanii din Spania, daca muncesc legal,  primesc concediu pentru cresterea  copilului in aceasta tara si indemnizatiile aferente.

In Franta, indemnizatia unica la nastere este de aproape 5.000 de euro, iar autoritatile din Moscova ofera cate 1.000 de dolari la nasterea celui de-al doilea sau al treilea copil. La noi, dupa ce sunt rugate in numele generatiilor viitoare sa se inmulteasca, femeile sunt trimise la munca. Adica un fel de mama sovietica, buna de sacrificiu, care da totul pentru tara.