De-a lungul timpului, Bianca Drăgușanu a făcut furori cu aparițiile ei în pictoriale fierbinți din revistele dedicate adulților.

După ce s-a întunecat bine afară, Bianca Drăgușanu și-a dat seama că vrea să poarte o discuție importantă, la telefon. Și, fără să stea prea mult pe gânduri, și-a luat mobilul și a ieșit până pe balcon pentru a avea o discuție liniștită și să și profite de mirosul sărat al marii.

Fără să stea prea mult pe gânduri, a început să țină, involuntar, un adevărat show de striptease în balcon. Vorbind la telefon, a intrat în camera doar pentru a scapa de sutienul incomod și pentru a-și lua un prosop.

Doar că, în camera fiind, probabil, cald, Bianca a ieșit din nou pe balcon.

Acoperită doar de un prosop care, așa cum era de așteptat, era cam mic pentru a-i ascunde formele perfecte.
În plus, cu o mâna ocupată de telefon, conversația fiind, cu siguranță, destul de interesantă, nici nu putea ține prea bine de prosopul cu pricina, iar obiectul cu care se acoperea, a căzut.

Bianca l-a scăpat de tot din mâna și, rămasă în sânii goi, dar sigură că întunericul de afară o acoperă bine, nici nu s-a grăbit să îl culeagă de pe jos.

Într-un final însă, Bianca s-a aplecat să îl culeagă de pe jos, doar că… deja era prea târziu, iar camerele de filmat ale paparazzii-lor au surprins fiecare moment.

Bianca are toate motivele să fie mândră de corpul ei. Aflată într-o formă fizică perfectă, în ciuda faptului că a trecut de bornă celor 30 de ani și că este și mama unei fetiță, fosta prezentatoare tv poate fi, oricând, model pentru fotomodelele care visează la o carieră în domeniu.

Fără picătură de grăsime pe corp, Bianca Drăgușanu este, fără discuție, una dintre vedetele de la noi care se pot lauda  că au descoperit secretul unui corp perfect, potrivit wowbiz.

FOTO

Te-ar putea interesa și: