Bianca Drăgușanu a explodat. „Turbo Prințesica”, luată în colimator

Bianca Drăgușanu a explodat. „Turbo Prințesica”, luată în colimator

Diva cunoscută drept „Turbo Prințesica” ar fi încercat, de-a lungul timpului, să intre în grațiile lui Alex Bodi și Gabi Bădălău, fostul, respectiv actualul partener al Biancăi Drăgușanu. 

Astfel, Bianca Drăgușanu i-ar fi pus „gând rău” celei supranumite „Turbo Prințesica”, după ce ar fi aflat că bomba-sexy în vârstă de 20 de ani ar fi încercat, de-a lungul timpului, să stabilească o legătură amoroasă atât cu fostul ei soț, Alex Bodi, cât și cu actualul iubit, Gabi Bădălău.

Blonda ar fi pus-o la punct imediat pe tânăra care, în prezent, are o relație cu un potent om de afaceri, patronul unei fabrici de termopane, dar și al restaurantului „Maria și Ion”.

Bianca Drăgușanu susține că nu o cunoaște personal pe cea cunoscută în lumea mondenă drept „Turbo Prințesica”, dar recunoaște că a fost sunată de ea, după ce aceasta a avut o întâlnire cu Gabi Bădălău.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bianca nu s-ar preta la a-și lovi presupusele rivale

Blondina a mai precizat că niciodată nu s-ar preta la a-și lovi presupusele rivale, deși multe, în opinia ei, ar fi meritat.

„Nu e adevărat, nu o cunosc, nu știu cine este. A ieșit Gabi (n.r. Gabi Bădălău) cu ea, la un moment dat, eram și noi într-o pauză… Fata m-a sunat și mi-a spus că e doar prietenă cu Gabi și că nu are nimic cu el. Dar nu a fost niciun conflict.

Eu am anumite pretenții de la mine, pe care le și îndeplinesc. Nu știu cine este, ce face, cu ce se ocupă… Știu că la un moment dat era într-un anturaj, era și Gabi… Și atât. Dar să o bat… Dacă era să o fac, făceam de mult cu altele, nu cu asta (n.r. «Turbo Prințesica»)”, a spus Bianca Drăgușanu pentru Cancan.

Nuntă „dublă” de 1 milion de euro

Altfel, Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău ar urma să aibă parte de o nuntă „dublă”, de 1 milion de euro. Cuplul ar vrea să împace pe toată lumea, astfel că ar fi două petreceri: una în Grecia, iar cealaltă în București, potrivit unor surse din apropierea viitorilor miri.

Se pare că Bianca și Gabi s-ar fi gândit la toate și la toți, astfel că pentru prietenii lor ar fi rezervat două vile luxoase pe o insulă de pe tărâmul elen. Cele 40 de persoane care le vor fi alături în ziua cea mare vor ajunge acolo cu un charter, închiriat special, iar atmosfera va fi întreținută de nimeni altul decât “Regele” Florin Salam.

Cea de-a doua nuntă va avea loc în Capitală, într-o locație ținută la secret până acum. Potrivit acelorași surse, Gabi și Bianca vor să petreacă alături de cunoscuți, dar și de presă. Iar pentru această petrecere l-ar fi antamat deja pe Nikos Vertis pentru care, cu intervenții, ar fi scos din buzunar 100 de mii de euro.