Este cel mai mare triumf al Conservatorilor, de la victoria lui Margaret Thatcher în 1987. Partidul lui Boris Johnson a obținut o majoritate zdrobitoare în Parlament, câștigând 365 din cele 650 de locuri ale Camerei Comunelor (56%), cu 47 de locuri în plus față de alegerile din 2017.

Performanța Conservatorilor este cu atât mai prețioasă, dacă e pusă alături de dezastrul opoziției Laburiste: formațiunea condusă de ultra-marxistul Jeremy Corbyn a obținut doar 203 locuri (31%), cea mai usturătore înfrângere din 1935 încoace.

Mulți comentatori au privit alegerile anticipate britanice de săptămâna trecută ca pe un al doilea referendum privind divorțul de UE. De aceea, victoria categorică a lui Johnson „marchează definitiv sfârșitul ideii că Brexitul poate fi evitat”, comentează Sara Hobolt, profesoară de științe politice la London School of Economics. „Este sfârșitul Marii Britanii în UE și sfârșitul incertitudinii.”

Nimeni nu îi poate lua lui Boris Johnson meritul pentru acest triumf: încăpățânarea cu care a mers înainte, spărgând ziduri cu capul (și cu buldozerul, într-o scenă memorabilă din campania sa electorală), în ideea de a pune în practică voința populară exprimată la referendumul din vara lui 2016, a avut efect. Tăiosul slogan „Let’s get Brexit done!” a fost în cele din urmă mai puternic decât banii lui Soros, bețele în roate băgate de UE și propaganda presei – așa-numitul Fear Project, prin care s-a încercar sperierea britanicilor cu toate nenorocirile în caz de Brexit.

Neverosimila jertfă a unui clovn

Însă, alături de Johnson, mai există un artizan al victoriei, pe care lumina reflectoarelor îl ocolește: numele său este Nigel Farage, căruia presa i-a creat un portret de clovn.

A existat în această campanie electorală un moment crucial, care a înclinat definitiv balanța. Acesta a avut loc în dimineața zilei de 11 noiembrie. În fața suporterilor și a ziariștilor uluiți, adunați la un miting în Hartlepool. Farage a anunțat că formațiunea sa, Brexit Party, își retrage candidații în 317 circumscripții controlate de Conservatori pentru a evita împărțirea voturilor. A promis în schimb să continue campania în circumscripțiile Laburiste și în altele unde era improbabil ca oamenii să voteze pentru Conservatori.

Decizia lui Farage nu a fost ușoară: mulți dintre colegii săi de partid l-au acuzat – mai mult sau mai puțin voalat – de trădare. O veche colaboratoare a sa, Alexandra Phillips l-a atacat fățiș pe Farage, afirmând că i-a „interzis dreptul” de a vota cu cine dorește.

Culmea este că liderul Brexit Party a fost nevoit să suporte și criticile Conservatorilor, care l-au acuzat că nu s-a retras din TOATE circumscripțiile. Și aceasta în ciuda faptului că între cele două partide nu s-a încheiat nici un acord, iar Conservatorii au refuzat să se retragă din circumscripțiile unde candidații Brexit Party ar fi avut șanse mai mari de câștig decât ei în fața Laburiștilor.

Buturuga Brexit

A fost pentru prima dată în ultimii 12 ani când Conservatorii nu au fost nevoiți să se ciocnească pe culoarul Dreptei cu oamenii din formațiunea lui Farage (fie că s-a numit Ukip sau Brexit Party) și au putut să-și facă nestingheriți campanie împotriva Stângii.

Gestul lui Nigel Farage a produs efecte și în circumcrispțiile echilibrate, unde candidații săi au rămas în cursă. Laburistul John McDonnell declara la Sky News: „Dacă priviți ce s-a întâmplat în majoritatea circumscripțiilor – mai ales cele din Nord – voturile au arătat că s-a înregistrat o deplasare a voturilor de la Laburiști la Brexit Party, mai degrabă decât dinspre Conservatori”. Și McDonnell conchidea: „Practic, nu am putut depăși argumentul Brexitului”.

Nigel Farage își sigurase de altfel în mod repetat criticii că în multe circumscripții Brexit Party va lua mai multe voturi de la Laburiști decât Conservatorii, astfel încât în final, la redistribuire, acestea să-i revină lui Boris Johnson.

Oda amară a inamicului

Probabil că odată ce Brexitul se va realiza, Nigel Farage se va retrage din viața politică. Se vorbește că se va muta în Statele Unite pentru a conferenția pe sume importante. Oricum ar fi, el va rămâne în istorie ca omul care a schimbat macazul politic al Marii Britanii. Începând cu presiunea prin care l-a determinat pe David Cameron să organizeze un referendum pentru ieșirea din UE și terminând cu impactul decisiv asupra alegerilor de joia trecută.

The Guardian, ziar de stânga și inamic neîmpăcat al liderului naționalist, îi dedică acestuia o odă (amară) mai grăitoare decât orice analize seci: „Fără decizia lui Farage de a se retrage din fața celor 317 de (candidați) Conservatori, alegerile ar fi fost foarte diferite. Fără a avea mână liberă împotriva Laburiștilor adepți ai Brexitului, Conservatorii nu ar fi obținut zdrobitoarea lor majoritate. Deși partidul său nu a obținut nici un loc și campania sa personală a fost șovăielnică, marele mister al acestor alegeri este cum de a reușit Farage încă o dată să schimbe istoria. El rămâne «la bête noire» a politicii britanice.”

Te-ar putea interesa și: