Benzinării pe autostrada Soarelui, de la 1 iunie

PLIN. Cei care vor merge spre litoralul românesc pe autostradă nu mai trebuie să-și facă griji că rămân în „pana prostului”.

Începând cu 1 iunie, la kilometrul 66, vor fi deschise două benzinării Petrom, câte una pe sens, în urma unei investiții de 2,6 milioane de euro, efectuată de grupul Petrom- OMV.

În decursul acestui an, urmează să mai fie deschise alte 10 stații de combustibil. Două vor mai fi făcute de Petrom, două de OMV și patru de Rompetrol. În prezent, fiecare companie operează cu stații mobile.

„Din cele şase benzinării, două vor funcţiona sub brandul OMV şi patru sub brandul Petrom. (...) Construcţia celorlalte patru staţii se va finaliza în circa 6 luni de la momentul obţinerii tuturor autorizaţiilor de construcţie”, se arată într-un comunicat al Petrom, companie controlală de grupul austriac OMV.