După „Belina”, DNA îi pregătește un NOU DOSAR Olguței Vasilescu. PROBELE din mărturia fostului șef al SPP

După „Belina”, DNA îi pregătește un NOU DOSAR Olguței Vasilescu. PROBELE din mărturia fostului șef al SPP

Fostul șef al SPP, Dumitru Iliescu, a spus, la audierea de ieri în fața Comisiei de control al SRI, că Serviciul s-a implicat în elaborarea dosarului „Belina” și că se pregătesc noi dosare pentru alți membri ai Cabinetului Tudose, printre care și ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Întrebat de EVZ de unde sau de la cine are aceste informații fostul general în rezervă, președintele forului, Claudiu Manda a dat de înțeles că cei din Comisie n-au fost interesați să afle detalii despre asta.

Manda a adăugat că Dumitru Iliescu a făcut aceste afirmații în contextul în care a denunţat comisiei atacul statului paralel asupra a patru instituţii ale statului, una dintre acestea fiind Guvernul.

„Dacă vorbim despre atacul asupra Guvernului, a spus că, din informaţiile pe care le are, se mai pregăteşte un nou caz Belina şi că mai sunt alţi miniştri vizaţi, că lucrurile acestea sunt fără ştiinţa directorului SRI şi directorului adjunct şi că următoarea persoană din viitorul lot este doamna Olguţa Vasilescu. Nu a vrut să detalieze foarte mult, a încercat să transmită că se încearcă cumva introducerea unor persoane care sunt în coordonarea SRI ca martori în dosar, eventual martori protejaţi”, a declarat Claudiu Manda.

Despre cazul Belina, șeful Comisiei de control al SRI a arătat că Dumitru Iliescu a adus în atenţia comisiei corespondenţa pe care a avut-o cu o „persoană din presă” în data de 20 august, respectiv 28 august a acestui an, DNA începând punerea sub acuzare din luna septembrie. Manda a precizat că actuala conducerea a SRI, directorul Edualrd Hellvig și prim-adjunctul Răzvan Ionescu nu sunt implicați în aceste lucruri, ci alte persoane care lucrează în cadrul Serviciului de Informații.

Ne puteți urmări și pe Google News

„A spus că ştie că se pregăteşte ceva, că se doreşte dislocarea unor miniştri apropiaţii domnului Dragnea, că se doreşte să se ajungă la domnul Dragnea şi mi-a arătat corespondenţa. A rămas să ne-o trimită comisiei, pentru că nu ar vrea să dezvăluie identitatea persoanei din presă cu care a corespondat. Dar aceste elemente erau anterior apariţiei în spaţiul public a punerii sub acuzare, care s-a întâmplat - înţeleg - în septembrie. Nu a vorbit de interceptări, a spus doar că avea cunoştinţă că se va construi un astfel de dosar cu scopul, spunea domnia sa, de a fi înlăturaţi din Guvern doi miniştri (fostul vicepremier Sevil Shhaideh și fostul ministru al Mediului, Rovana Plumb - n.r.)”, a explicat Manda.

Chestionat de EVZ dacă Dumitru Iliescu a aflat despre dosarul care i se pregătește Olguței Vasilescu odată cu dosarul „Belina”, de la acel jurnalist, Manda a răspuns: „Nu l-am întrebat, nu a răspuns atunci când a aflat. A fost doar un element pe care l-a adus în atenția Comisiei în acest moment.”