Becali n-a mai tras linie

Finantatorul Stelei a decis sa-i mai acorde o sansa lui Cosmin Olaroiu.

Gigi Becali, finantatorul echipei de fotbal Steaua, il mentine pe Cosmin Olaroiu pe banca tehnica a „ros-albastrilor”, in ciuda esecului rusinos inregistrat sambata in fata rivalilor de la Dinamo.

In urma cu o luna, latifundiarul le daduse un ultimatum antrenorilor si jucatorilor, cerandu-le sa readuca echipa pe linie de plutire pana la partida cu Dinamo.

„Vinovati sunt jucatorii si stafful tehnic. Oli e prietenul meu, dar este clar ca il depaseste ceva. Daca echipa nu castiga, el e vinovat. Am multe ganduri, pe care nu le pot spune acum. Nu am solutii pe cine sa aduc pe banca tehnica. Oricum, pana la meciul cu Dinamo nu voi lua nicio masura. Dupa acea partida voi trage linie. Daca dupa meciul cu Dinamo voi vedea ca avem sanse mici la locul doi, atunci le voi zice unora sa-si caute echipe. Asa ceva nu mai accept. Locul patru este dezonorant pentru mine, mi-au dezonorat numele. Mi-au ranit inima si orgoliul”, spunea Gigi Becali, finantatorul Stelei, cu exact o luna in urma, pe 11 martie.

Latifundiarul tocmai se intorsese de la Muntele Athos si era turbat de furie ca Steaua nu invinsese codasa Farul Constanta si ajunsese pe locul al patrulea.

Intr-o luna, Steaua a reusit sa urce iar pe podium, in dauna Rapidului, dar a ramas la cinci puncte distanta in urma revelatiei CFR Cluj. Meciul cu Dinamo a trecut, dar Gigi a uitat promisiunea ca va trage linie.

„Dupa trei etape am tras linie si suntem peste Rapid. Daca si noi, si ei castigam toate meciurile pana la sfarsitul campionatului, terminam in fata lor. De Rapid imi este frica. Daca nu batem Clujul, nu meritam sa jucam in cupele europene, nu doar in Liga Campionilor”, a spus ieri Becali.

Se pare ca finantatorul „ros-albastrilor” nu se mai gandeste la schimbarea antrenorului Cosmin Olaroiu pana la vara. Gica Hagi, probabil succesorul lui Oli pe banca tehnica a Stelei, nu vrea sa preia echipa in mijlocul sezonului si, mai mult, intr-un moment foarte dificil.

„Andrey n-a gresit”

Gigi Becali l-a aparat pe portarul brazilian Andrey Nazario, care a avut o evolutie oscilanta cu Dinamo. „Ziceti-mi care gol primit de el putea fi aparat! Nu ai unde sa spui ca a gresit. Catalin Munteanu n-a mai dat asa un gol de sapte ani, Danciulescu n-o sa mai dea gol ca ala 15 ani, Niculescu n-a mai marcat din lovitura libera de 17 luni, iar al patrulea a fost facut cadou de Mirel Radoi. Asta-i soarta, nu poti comenta cand iei bataie cu 4-2”, a adaugat finantatorul.

Gigi Becali s-a plans ieri ca telefonul sau este ascultat de „PNA” (n.r. - DNA) pentru eventuale aranjamente si a anuntat ca vrea neaparat arbitri straini si la partida, din deplasare, cu CFR Cluj.

„In timp ce altii isi fac treaba linistiti, telefoanele mele, al lui Mihai Stoica si al lui Borcea sunt ascultate. Mi-au spus cei de la PNA”, a clamat latifundiarul.

Steaua va afla dupa sedinta de azi a Comisiei de Disciplina ce suspendare ar putea primi pentru incidentele din tribune de la meciul cu Dinamo. Clubul din Ghencea este recidivist si ar putea juca mai multe etape departe de propria arena.