Becali candidează în sectorul lui Vanghelie

CAMERA DEPUTAŢILOR. Preşedintele PNG, Gigi Becali, a anunţat ieri că va intra în cursa pentru un mandat de deputat, într-un colegiu uninominal din sectorul 5, fieful primarului de sector, Marian Vanghelie (PSD).

 Becali a adăugat că PNG va participa la alegeri fără să facă vreo alianţă „preelectorală“, iar anul viitor se va înscrie în cursa pentru Palatul Cotroceni. „Colegiul nu vi-l spun, ca să facă săpături celelalte partide. Să vedem cine are curajul să candideze împotriva lui Gigi Becali. Nu-l sfătuiesc, pentru că-l voi spulbera“, s-a lăudat şeful PNG. El a adăugat că, printre candidaţii din Bucureşti, se numără actorul Ion Dichiseanu, candidat la Senat în sectorul 1.