Becali a dat lovitura. Cine este noua achiziție a FCSB. A participat la primul antrenament

Becali a dat lovitura. Cine este noua achiziție a FCSB. A participat la primul antrenament

FCSB a bătut palma cu fostul mijlocaș Marcel Alăbuță pentru rolul de antrenor secund, a anunțat clubul pe site-ul oficial.

Tehnicianul în vârsta de 48 de ani a început deja munca la FCSB, participând la antrenamentul de luni după-amiază.

Marcel Abăluţă s-a născut la 13 februarie 1971, în Bucureşti şi a debutat în Liga 1 la Steaua, pe 14 aprilie 1990, într-o victorie cu 5-3 împotriva celor de la Farul Constanţa. Între 1990 şi 1992 a evoluat la Steaua Mizil, fiind transferat, la începutul lui 1993, de Petrolul Ploieşti, echipa cu care a câştigat Cupa României, în 1995. În 1996 a ajuns la FC Argeş, unde a jucat doar în tur, fiind transferat la Farul Constanţa, unde a evoluat până în 2003, fiind unul dintre cei mai apreciaţi jucători. S-a retras în 2004, după un sezon petrecut la Callatis Mangalia, în liga secundă.

A adunat 248 de meciuri şi 6 goluri în Liga 1, precum şi 4 partide în Cupa Cupelor (cu Petrolul Ploieşti).

Ne puteți urmări și pe Google News

Ca antrenor, le-a pregătit pe FC Clinceni şi ACS Berceni din postura de principal, iar ca secund a lucrat cu Marius Baciu, Laszlo Balint, Mugur Bolohan sau Ciprian Urican, potrivit Agerpres.

Staff-ul tehnic al echipei FCSB îi mai cuprinde pe antrenorul principal Bogdan Vintilă, pe antrenorul secund Dacian Nastai şi pe antrenorul cu portarii Marius Popa.