BCR elimină comisionul de rambursare anticipată

Banca Comercială Română (BCR) va elimina, începând de astăzi, comisionul de rambursare anticipată în cazul creditelor cu dobândă variabilă, atât a celor negarantate, cât şi a celor garantate.

Decizia BCR vine ca urmare a adoptării de către Guvern a Ordonanţei de Urgenţă Nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial în data de 11 iunie 2010, a anunţat instituţia.

În cazul împrumuturilor cu dobândă fixă, comisionul este de 1%, mai puţin în ultimul an de creditare, când comisionul de rambursare anticipată devine 0,5%. Comisionul de analiză a documentaţiei de credit se aplică doar în cazul creditelor acordate.

Măsurile prevăzute în Ordonanţă vizează toate produsele de tip credit negarantate (inclusiv descoperit de cont şi card de credit) şi garantate (exclusiv Prima Casă), atât cele nou acordate cât şi aflate în derulare, în sold. Astfel, BCR va alinia la prevederile Ordonanţei, în termen de 90 de zile, toate contractele de creditare aflate în sold.

CEC Bank a anunţat, la finele lunii mai, eliminarea comisionului de rambursare anticipată pentru toate tipurile de credite de consum acordate.