Radu Paraschivescu isi lanseaza astazi volumul la salonul de carte.
Daca in primele trei zile ale salonului de carte Bookfest, intins pe 4.000 de metri patrati, la Romexpo, lumea nu prea s-a ingramadit din cauza slabei mediatizari a acestei editii, cei doua sute de expozanti spera ca oamenii sa vina si sa-si umple sacosele cu carti in acest weekend.
Printre mizele acestor ultime doua zile de targ se numara „Bazar bizar”, de Radu Paraschivescu, „Convorbiri cu Octavian Paler”, a lui Daniel-Cristea Enache, „In Tara Miticilor. De sapte ori Caragiale”, scrisa de Ioana Parvulescu, sau „Refuzul de a uita”, de Vladimir Tismaneanu, care vor fi lansate de autorii lor. EVZ va recomanda cateva dintre cartile pe care n-ar trebui sa le ratati.
„Bazar bizar” de Radu Paraschivescu azi, ora 16.00, Editura Humanitas Invitati: Robert Turcescu, Catalin Tolontan, Lidia Bodea
„Cartea cuprinde unsprezece piese la granita dintre reportaj si scorneala. Apar in ea si celebritati ale tranzitiei (e adevarat, in roluri secundare), si personaje inventate. Povestirile mele nu ascund schite de reforma sociala si nu impun retorica unui pedagog acrit si cusurgiu. Dimpotriva. Am scris degajat, cu ironie tandra si buna dispozitie netrucata. Am in continuare orgoliul de a scrie vesel despre lucruri care de multe ori ne melancolizeaza”, spune Radu Paraschivescu.
„Convorbiri cu Octavian Paler” de Daniel Cristea-Enache azi, ora 12.00, Editura Corint Invitati: Mircea Martin, Augustin Buzura, Ion Cristoiu, Mihai Gadea
„Eram, de ani buni, impresionat si intimidat de scriitor. In toate cartile lui Octavian Paler exista o voce multiplicata, un ego care se diminueaza voit, ca sa inregistreze alteritatea. Cand interlocutorul lipseste, Octavian Paler si-l creeaza, dedublandu-se si purtand pasionante dialoguri interioare. Argumentul peremptoriu, recomandarea cea mai buna este chiar numele autorului cu majuscula care a compus-o, sclipitor, la patru maini”, afirma Daniel-Cristea Enache.
„Refuzul de a uita” de Vladimir Tismaneanu duminica, 11.00, Agora, Editura Curtea Veche Invitati: Traian Basescu, Teodor Baconski, Catalin Avramescu, Mircea Cartarescu
Cartea, care include si texte care au aparut in „Evenimentul zilei”, condamna comunismul si vorbeste de necesitatea confruntarii cu trecutul totalitar. „Secolul XX, cu ale sale colosale rasturnari sociale si transe ideologice, a fost unul al competitiei dintre mitul totalitar (al revolutiei, natiunii sau rasei) si neincheiatul, mereu amenintatul proiect al individualismului civic. Furtunile ideologice ale veacului XX nu s-au incheiat”, scria Tismaneanu in EVZ despre „Furtunile ideologice ale secolului XX”.
„Noile confesiuni ale lui Theofil Magul” de Leonard Oprea duminica, ora 13.00, Editura Universal Dalsi
„Noua sa carte, meditatiile lui Leonard Oprea despre relele (Raul radical si variantele sale) secolului douazeci, dar si despre marile primejdii cu care ne confruntam in acest nou veac, sunt tot atatea puneri in garda cu valori tamaduitoare. Diagnosticile lui Leonard Oprea sunt exacte si necrutatoare, dar nu lipsite de speranta. Pentru acest scriitor, moralitatea este fapt de viata. Stiu ca pe unii ii irita sinceritatea reflectiilor lui”, declara Vladimir Tismaneanu in prefata cartii.
Lansari
Astazi 10.00 „Si tu poti fi Supernanny. Cum sa-ti cresti bine copilul”, de Irina Petrea standul Editurii Trei Prezinta: Mihaela Radulescu si Virgil Iantu
14.00 „Despre lucrurile simple”, Mihaela Radulescu, Editura Polirom, sesiune de autografe
12.00 „Calatorul Heruvimic” de Angelus Silesius, Editura Humanitas Prezinta: Andrei Plesu, Ioana Parvulescu
13.00 „Religie, politica si mit”. Texte despre Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu - Andrei Oisteanu, Editura Humanitas Prezinta: Andrei Cornea, Mihai Neamtu.
16.00 „Asasinul orb”, de Margaret Atwood, Grupul Editorial Corint Prezinta: Catalin Sturza, Florin Irimia
Maine 12.00 „Memorialul Durerii. O istorie care nu se invata la scoala”, de Lucia Hossu Longin, Editura Humanitas Prezinta: Gabriel Liiceanu, Lucia Hossu Longin, Marius Oprea.
14.00 „Despre ura”, de Gabriel Liiceanu, cu participarea autorului, Editura Humanitas