La doi ani și opt luni de la tragedia din Gara Burdujeni-Suceava, locul în care un polițist a fost ucis de un recidivist, incidentul se putea repeta în Gara Brașov.
Un agent al Poliției Transporturi a fost lovit, tot de un recidivist. Scenele halucinante au avut loc, în noaptea de duminică spre luni, chiar în incinta postului de poliție. Omul legii a fost scuipat, înjurat și lovit de un tânăr în vârstă de 23 de ani care i-a și rupt uniforma. Spre norocul polițistului, individul nu a avut nicio armă albă asupra lui. Așa cum reiese de pe site-ul Judecătoriei Brașov, individul se numește Nicolae Ionuț N. și a mai fost arestat, tot pentru ultraj, în octombrie 2015. Și atunci, individul a lovit un polițist, tot în Gara Brașov.
Condamnat la cinci ani de închisoare
Surse judiciare au dezvăluit, pentru EVZ, că tânărul a fost ridicat, luni dimineața, în jurul orei 1. 15, de o patrulă a Poliției Transporturi deoarece făcea scandal în incinta gării. Era în stare de ebrietate și, la vederea polițiștilor, a început să îi înjure și să îi scuipe, sub ochii călătorilor prezenți. Cei doi polițiști din patrulă l-au luat și l-au condus în biroul Poliției TF. Acolo, Nicolae Ionuț a început să lovească cu picioarele și coatele. Unul dintre agenți a fost lovit în abdomen și la picioare și s-a ales și cu uniforma ruptă. Agresorul a fost imobilizat și încătușat de colegii polițistului lovit. În urma loviturilor primite, victima necesită patru zile de îngrijiri medicale. Agresorul a fost arestat, pentru 30 de zile, în baza unui mandat emis de un magistrat de la Judecătoria Brașov. Bătăușul de polițiști fusese eliberat, pe 9 aprilie, în baza recursului compensatoriu. El fusese încarcerat în octombrie 2015, pentru că bătuse alt polițist și a fost condamnat, în noiembrie 2016, la cinci ani de închisoare.