Cei trei bărbați care au bătut mai mulți polițiști și jandarmi, au ajuns astăzi în arest. Pe numele celor trei bătăuşi implicaţi în scandalul de sâmbătă seară de la Timișoara instanţa a emis mandat de arestare preventivă pe 30 de zile, după ce aceștia au băgat în spital mai mulți oameni ai legii.
Un scandal monstru a început sâmbătă sear ape strada Mioriței din Timișoara, în blocul de la numărul 8. Un locatar din fostul bloc de nefamiliști din zona Complexului Studențesc din Timișoara a sunat sâmbătă seara la 112, deranjat de petrecerea zgomotoasă din apartamentul vecinilor. Oamenii chefuiau cu ocazia ”tăierii moțului” unui bebeluș, dar gălăgia era așa de mare, încât vecinii nu se mai puteau înțelege la ei în apartament. Inițial, un echipaj format din doi polițiști de la Secția 2 Poliție Timișoara s-a dus la locul faptei. Când agenţii au sunat la uşa unde avea loc petrecerea, proprietarul apartamentului a apărut în ușă înarmat cu un lanţ și a început să îi lovească pe oamenii legii. A apărut și un al doilea bărbat violent.
Incapabili să reacționeze, polițiștii au solicitat întăriri. La fața locului a ajuns în scurt timp și un al doile echipaj de la Secţia 2. Bătaia a continuat pe casa scării, unul din polițiști fiind umplut de sânge, fiindu-i spart capul.
A doua rundă a bătăii a urmat în stradă, în fața blocului, cei trei agresori bătându-se cu o violență greu de imaginat și reușind să îi bage în sperieți pe cei patru polițiști și pe jandarmii care îi însoțeau. Până să apuce aceștia să solicite intervenția mascaților de la SAS, care au restabilit în cele din urmă liniștea, oamenii legii s-au ales cu vânătăi și zgârieturi, unul cu gura spartă. și un altul cu capul spart. Sâmbătă seara la spital au ajuns patru polițiști, doi jandarmi, dar și doi dintre agresori. Un al treilea suspect a fost reţinut şi dus pentru audieri la Secţia 2. În urma invetsigațiilor medicilor s-a stabilit că doar un polițist avea nevoie de îngrijiri medicale – cel cu capul spart – iar un coleg al lui avea gura spartă, arată Ionuț Bocancea, ofițerul de presă al Poliției Timiș.
Duminică, în urma audierilor, doi dintre atacatorii polițiștilor au fost reținuți pentru ultraj, cel de al treilea fiind internat la spital sub pază. Este vorba de frații Marin și Marius Năstase, împreună cu prietenul lor, Daniel Constantinescu. Ei au fost audiați duminică la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. Duminică seara, pe numele lor instanța a emis mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pentru ultraj.