Evenimentul Zilei > International > Bătălia decisivă în războiul din Siria amenință să opună Rusia Turciei
Bătălia decisivă în războiul din Siria amenință să opună Rusia Turciei

Bătălia decisivă în războiul din Siria amenință să opună Rusia Turciei

FOLHA ONLINE (Brazilia). Ofensiva finală a guvernului sirian împotriva rebelilor care luptă contra dictaturii lui Bashar al-Assad din 2011 ar putea pune capăt războiului civil din țara arabă, dar împinge Turcia și Rusia spre conflict direct.

Criza s-a intensificat în această săptămână. Atacurile de artilerie ale lui Assad au ucis duminică (2 februarie) primii turci de când Ankara a invadat nordul țării, la sfârșitul lui 2019.

Șapte soldați și un funcționar civil au murit în acțiune, iar Turcia a ripostat prin bombardarea a trei ținte în Siria cu avioane de vânătoare F-16, ucigând 13 soldați. Rusia acordă sprijin aerian ofensivei siriene, care a asediat miercuri (5 februarie) trei posturi de comunicare turcești la Saraqib – oraș care este esenţial pentru conectarea zonelor rebele din Alep cu cele din Idlib, capitala regiunii omonime, ultima controlată de adversarii lui Assad în țară.

Dictatorul pare hotărât să închidă factura, însă mișcarea riscă să pună faţă în faţă cele două puteri externe care au apărut drept esenţiale în cadrul sângerosului război civil sirian, care a ucis deja aproximativ 380.000 de oameni.

Luni (3 februarie), președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a vorbit cu aroganţă. „Am avertizat autoritățile ruse să nu ne stea în cale”, a afirmat acesta într-un discurs. Rușii au intervenit în conflictul din 2015, în mod hotărât în favoarea dictatorului aliat, iar cu ajutorul Iranului și al unor grupări precum Hizbullah l-au salvat pe Assad de înfrângere sigură.

Turcii susţineau grupările sunnite în cadrul conflictului și doreau atât capul lui Assad, cât și anihilarea forțelor kurde din nordul Siriei, conectate la Kurdistanul turc, care se confruntă cu un conflict separatist cu Ankara.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: