După slujba de Bobotează de pe faleza Cazinoului din Constanţa, ca în fiecare an, credincioşii au uitat de cele sfinte şi s-au călcat în picioare pentru a obţine sticlele cu apă sfinţită. Cele trei cruci aruncate în mare de IPS Teodosie au fost recuperate de doi tineri de religie creştin ortodoxă şi de un musulman.
Slujba de Bobotează de pe faleza Cazinoului din Constanţa, oficiată de arhiepiscopul Teodosie al Tomisului s-a desfăşurat în prezenţa a peste 10.000 de localnici, pe o vreme însorită. Pentru prima dată în ultimii ani, la ceremonia religioasă şi-a făcut apariţia şi primarul Radu Mazăre, cu o întârziere de 30 de minute. După sujbă, IPS Teodoise s-a urcat într-o şalupă militară şi, din larg, a aruncat în mare trei cruci.
Obiectele religioase au fost recuperate de Erdal Apaz, un tânăr de 25 de ani de religie musulmană, şi de colegul lui de la Sea Protect Group, Alexandru Rusu de 26 ani. Cosmin Prisăcariu, un tânăr de 23 de ani din Techirghiol, a reuşit pentru a patra oară în tot atâţia ani să prindă crucea din apele mării. „De obicei, una o ţiu acasă şi restul le-am dat la oamenii săraci să le aducă sănătate şi fericire”, a explicat, fericit, scafandrul militar.
Deşi Arhiepiscopia Tomisului a pregătit peste 130.000 de peturi cu aghiasmă „să fie pentru toată lumea”, credincioşii s-au călcat în picioare pentru a obţine cât mai multe sticle. Gardurile metalice au fost la un pas să fie dărâmate sub presiunea mulţimii. Jandarmii au reuşit, cu greu, să facă ordine şi să distribuie câte două sticle. „Nu ne potolim nici în zilele sfinte, noi, oamenii, suntem de vină pentru nebunia asta” a declarat, dezamăgită, o enoriaşă.
Radu Mazăre, însoţit de viceprimarul Gabriel Stan, a plecat mai devreme de la ceremonia de Bobotează, înainte de distribuirea apei sfinţite. A preferat să facă baie de mulţime, a dat mâna cu oamenii, s-a pozat, s-a îmbrăţişat, mai ales cu femeile în vârstă. O doamnă l-a întrebat când are de gând să repare Cazinoul. „Dar de ce întrebi, vrei să joci la Cazino?” a fost reacţia lui Radu Mazăre.