Judecătorii Curții de Apel București au început joi, 8 septembrie 2022, judecarea dosarului în care Statul Român încearcă recuperarea „creanței Libia” de la moștenitorii lui Dinu Patriciu.
Statul român se va judeca cu fiicele lui Dinu Patriciu, şi anume Ana și Maria Patriciu, fosta soție a lui Dinu Patriciu, Sabina, mama celor două fete, cu a doua sa soție, Dana Rodica Patriciu, precum și cu firma fosta firmă ROMPETROL SA. ANAF calculase valoarea totală actualizată a prejudiciului din speță la peste 140 milioane de dolari, respectiv prejudiciu de peste 58 de milioane de dolari, la care se adaugă dobânzi și penalități de peste 83 de milioane de dolari.
Un proces cu miză mare care nu se mai termină
Cum au decurs lucrurile: Dinu Patriciu, care a preluat în anul 1998 managementul Rompetrol, a fost găsit vinovat pe latură penală că și-ar fi însușit sume de bani gestionate de Rompetrol și care ar fi trebuit virate către bugetul de stat, sume provenind din contractele de cooperare economică internațională derulate de Statul Român în Libia.
Prejudiciul reținut de instanța penală era de 58.521.056 USD, fiind cauzat urmare a nevirării către bugetul de stat a sumelor provenite din compensațiile suplimentare la Acordul EPSA – Acordul de Explorare și Împărțire a Producției (Exploration and Production Sharing Agreement- EPSA).
Dinu Patriciu a decedat în august 2014
Ce s-a întâmplat după moartea fostului miliardar: După ce instanța penală a dispus încetarea procesului penal și a lăsat nesoluționată acțiunea civilă față de inculpatul Patriciu Dan Costache (Dinu), care a decedat în august 2014, Ministerul Finanțelor a formulat acțiune în instanță întemeiată pe răspunderea civilă delictuală a membrilor familiei lui Dinu Patriciu. Astfel, Ana Patriciu, Maria Patriciu și Dana Rodica Patriciu au fost chemate în judecată în calitate de moștenitoare ale autorului faptei ilicite, Patriciu Dan Costache.
Prin urmare – susținea reclamantul Ministerul Finanțelor – pârâtele în calitate de succesoare (acestea acceptând succesiunea defunctului) au dobândit calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind necesar emiterea certificatului de moștenitor, prejudiciul solicitat de către reclamant reprezentând un pasiv al moștenirii, pârâtele trebuind să răspundă în final corespunzător cotelor legale și testamentare ce li se cuvin. Legat de această cauză, magistrații au apreciat că termenul de prescripție este cel de 25 de ani, termen care nu s-a împlinit, chiar luând ca dată de început a prescripției anul 1999.
Lucrurile se complică: Succesiunea nu a fost dezbătută
La data introducerii acțiunii (06.03.2015) succesiunea nu a fost dezbătută, așa că nu a fost stabilită masa succesorală și nici nu s-a realizat repartizarea bunurilor între moștenitori (dosarul succesoral înregistrat la Societatea Profesională Notarială Mentor fiind suspendat, aspect necontestat de părți).
În condițiile în care în august 2015 Melanie A. Chen a renunțat la dreptul succesoral și a apărut un nou succesor (Sabina Patriciu – S.P.), Curtea de Apel București a constatat că Tribunalul București avea obligația de a pune în discuție acest aspect și de a dispune atragerea în proces a succesorului S.P., întrucât la proces trebuie să stea toți moștenitorii defunctului.
Neprocedând la introducerea în cauză a ultimului moștenitor (S.P.), Curtea a constatat că se impune anularea încheierii din 18.11.2016 și, pe cale de consecință, a sentinței civile nr.1689/ 31.05.2018 a Tribunalului București-Secția a VI a, și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe (având în vedere că s-a solicitat expres prin cererea de apel).
De ce a fost introdusă în cauză fosta S.C. Rompetrol S.A
Instanța apreciase ca întemeiată critica apelantei-reclamante Ministerul Finanțelor, dat fiind faptul că, prin Decizia penală nr. 1156/A din 07.10.2014 a Curții de Apel București-Secția I, nu s-a judecat nici acțiunea civilă formulată împotriva lui Dinu Patriciu, nici cererea de atragere a răspunderii civile solidare a comitentului S.C. Rompetrol S.A (actuală OILFIELD EXPLORATION BUSINESS SOLUTION S.A), al cărui administrator a fost Dinu Patriciu, instanța penală lăsând nesoluționată latura civilă a cauzei penale.
Reclamantul Ministerul Finanțelor (Statul Român) a susținut existența răspunderii solidare a persoanelor care au fost condamnate atât pe latură penală, cât și civilă, iar acțiunea civilă îndreptată împotriva lui Dinu Patriciu nu a fost soluționată de instanța penală întrucât a intervenit decesul acestuia. În aceste condiții, instanța a apreciat că reclamantul are dreptul de a chema în judecată pe toți cei care au avut o legătură cu debitorul decedat, căci interesul creditorului este să aibă cât mai mulți debitori solvabili pentru a–și crește șansele de a-i fi reparată integral dauna, relatează justnews.ro.