Bătaie ca în vestul sălbatic la o benzinărie. Au sărit să îl omoare. Detalii șocante

Autoritățile din Alba i-au reținut pe pentru dintre cei cinci suspecți ai agresiunii care a avut loc sâmbătă, în comuna Jidvei. Parchetul a decis ca cei patru să fie cercetați sub control judiciar.

Altercația a avut loc sâmbătă seara, când un băiat în vârstă de 26 de ani a fost atacat de mai mulţi localnici.

„Polițiștii Secției Rurale Jidvei au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, faă de cinci persoane, (cele patru reclamate inițial și încă o persoană care ar fi participat la agresiune). Miercuri, au fost prezentate magistraților de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale. Aceștia au dispus cercetarea a patru dintre ei, sub control judiciar”, a precizat IPJ Alba.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, în seara zilei de 31 august 2019, în jurul orei 23.00, în timp ce se afla pe terasa unei stații de carburant din localitatea Căpâlna de Jos, tânărul ar fi fost agresat de 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani, toți din comuna Cetatea de Baltă, suferind leziuni pentru a căror vindecare sunt necesare 7 – 8 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico – legal prezentat de victimă”, au mai precizat autoritățile, scrie Alba24.ro.