Fostul președinte a refuzat să infirme sau să confi rme zvonurile potrivit cărora ar intenționa să ajungă din nou edil-șef al Bucureștiului
Traian Băsescu lasă libere speculațiile potrivit cărora vrea să se întoarcă la primărie, speculații care s-au înmulțit în ultimul timp, odată cu implicarea tot mai puternică în activitatea PMP. De altfel, până la 10 octombrie, fostul președinte se va înscrie oficial în acest partid, iar pe 24 octombrie va avea loc un congres al Mișcării Populare. „Când voi lua o decizie o s-o comunic, dar sper ca această posibilitate să facă partidele să renunțe la răpciugile de oameni politici pe care acum vor să-i promoveze. Am înțeles că pe la PNL e un domn cu B... Bușoi. E penibil pentru un partid atât de mare să vină cu oameni de talia asta. Poate așa se sperie și își dau seama cât de importantă este Primăria Capitalei”, a spus Băsescu, întrebat dacă ar putea candida pentru poziția de edil-șef.
PSD n-are candidat, PNL îl susține pe Bușoi
Băsescu a câștigat de două ori această funcție, în 2000 și 2004. PSD nu are în acest moment un candidat la Primăria București. Victor Ponta a spus, inițial, că partidul său îl va susține pe Sorin Oprescu, dar nu este clar dacă acest angajament mai este valabil, în condițiile în care acesta se află în arest, fiind anchetat pentru corupție. „Nu avem o soluție astăzi”, spunea Dragnea, în septembrie. În PNL, există o listă lungă de candidați, dar fostul președinte al CNAS, Cristian Bușoi, are cele mai mari șanse. Pe listă se mai aflau Petre Roman, Costică Canacheu, Gheorghe Udriște și Ludovic Orban, dar surse din partid invocau posibilitatea ca Alina Gorghiu să fie aruncată în cursă. Acum două săptămâni, viceprimarul PNL al Capitalei, Cornel Pieptea, a refuzat să preia poziția de primar interimar.
„Înșelătoria Volkswagen”
Traian Băsescu este de părere că scandalul Volkswagen este „o escrocherie susținută de oameni politici germani”. „Nu am vreo ezitare să o spun, oamenii politici care ne cer să luptăm împotriva corupției. Noi o facem, pe fond. Din toată lista de oameni politici care au fost în structurile de conducere ale Volkswagen nu văd pe nimeni arestat. Nimeni pus sub acuzare pentru că la 11 milioane de mașini trucate s-a plătit pentru emisie mai mică de noxe 3.000 de euro în plus la fiecare mașină. E un furt global pe care îl vom constata și prin alte țări care ne dau lecții”, a spus Băsescu. Întrebat dacă mașina pe care a conduso în trecut avea același motor buclucaș, Băsescu a răspuns râzând: „Am condus o Skoda. Am avut și un Golf? Habar nu am”.