Traian Băsescu crede că actualul președinte al României, Klaus Iohannis, poate fi învins în turul II, dar nu de către Viorica Dăncilă.
Băsescu a dat un exemplu concret pentru a-și susține ipoteza. „Am fost în situaţia cu Sorin Oprescu când câştigase primul tur cu 44%, eu am avut 16,8% şi am câştigat alegerile la capitală. Deci o răsturnare de asemenea dimensiuni poate fi, numai că norocul lui Iohannis este că o are pe doamna Dăncilă contracandidat”, a declarat fostul preşedinte.
Traian Băsescu crede că turul I al alegerilor prezidenţiale nu a produs surprize majore, iar trendul se va menține și la următorul scrutin.
Intrarea Vioricăi Dăncilă în turul II nu este o surpriză pentru Băsescu, mecanismul social-democraților fiind unul bine pus la punct în teritoriu.
„Nu, categoric nu. Nimeni nu putea lua în serios varianta că un partid cum este PSD-ul, cu structurile pe care le are în teritoriu ar putea să nu intre în turul 2 la concurenţă cu partidul domnului Barna. Nici vorbă. N-am avut dubii niciodată şi mi-a plăcut să fac jocul de analiză, dacă ar intra Barna. Dar, n-a intrat.
Eu vă spun din experienţă că a fost o luptă inegală. Structurile PSD-ului nu se compară cu ale USR-ului. Are cele mai puternice structuri, nu avea cum să mobilizeze domnul Barna cu USR-ul la o competiţie uninominală, atenţie, discutăm de o competiţie uninominală, nu una la grămadă cum e la europarlamentare, deci nu avea structurile cu care să mobilizeze tot atâta electorat sau tot atâţia simpatizanţi cât putea mobiliza PSD-ul cu structurile lui. Atenţie, şi nu numai cu structurile în condiţiile în care primarii în mediul rural au fost demobilizaţi, este evident. Adică cele cca. 1 milion de voturi mai puţin care au venit la coşul electoral sunt voturi din mediul rural care, în linii mari sunt voturile PSD-ului din vremea în care primarii mânau localnicii după biserică la vot. De data asta nu s-a mai întâmplat lucrul acesta, ceea ce i-a prilejuit un deficit de voturi de cca. un milion doamnei Dăncilă. Problema e dacă va fi aceeaşi situaţie şi în turul II”, a spus Traian Băsescu la Digi24.
Într-o intervenţie telefonică la Digi24, fostul preşedinte spune că dacă s-ar afla în locul preşedintelui Iohannis ar programa dezbateri electorale cu Viorica Dăncilă în fiecare zi pentru că aceasta e „un partener de dialog absolut convenabil”.
„Este exclus, mai ales dacă Iohannis va accepta câteva întâlniri, eu aş accepta vreo 10 cu doamna Dăncilă, vreo 10, în fiecare zi câte una. Şi cu toate televiziunile de faţă, de ce nu? Adică, o consider un partener de dialog absolut convenabil pentru turul II. Iohannis va fi avantajat, nu înţeleg de ce reţinerea de a avea întâlniri cu doamna Dăncilă. Sigur, este şi reflexul staff-ului de a spune, eu am păţit aşa ceva, să ne prezervăm ce avem, să mergem încet dar sigur. Sigur, domnul Iohannis îşi poate permite şi această abordare pentru că va câştiga. Dar este păcat. Şi dacă se întâlneşte cu doamna Dăncilă şi dacă nu se întâlneşte, tot câştigă alegerile. De ce să nu dai publicului ceea ce vrea să vadă, acea confruntare de idei. Şi hai să fim serioşi, să vedem cine are idei mai multe.
Eu cred că va ajunge la un 30%, chair 35% doamna Dăncilă, deci va creşte. Însă nu suficient cât să-i pună probleme lui Iohannis care e lansat foarte bine pe culoarul câştigării alegerilor, chiar dacă trebuie să observăm că a obţinut un scor nu extrem de spectaculos pentru aşteptările care existau. Adică 36% nu e chiar cel mai confortabil scor pe care să-l obţii. Eu vă dau un exemplu spre aducere aminte. Am fost în situaţia cu Sorin Oprescu când câştigase primul tur cu 44%, eu am avut 16,8% şi am câştigat alegerile la capitală. Deci o răsturnare de asemenea dimensiuni poate fi numai că norocul lui Iohannis este că o are pe doamna Dăncilă contracandidat, deci este exclus să apară o asemenea răsturnare”, a concluzionat fostul preşedinte al României la Digi24.