Preşedintele Traian Băsescu a declarat că apariţia lui Klaus Iohannis în formula USL este potrivită. Preşedintele a mai spus că Daniel Chiţoiu şi Radu Stroe au fost executanţi ai lui Ponta, adăugând că PNL mai are în Guvern unul la fel, executant, şi precizând: "Dacă nu l-au ghicit, îl las acolo".
"Să fim drepţi. Eu ştiu mult mai bine decât presupun ziariştii. Chiţoiu era un executant, ce îi cerea Ponta făcea, nu avea treabă cu consultarea, cu PNL. Cum era şi Stroe. Şi Stroe a fost tot un astfel de executant. Şi mai au unul, dar dacă tot nu l-au ghicit, îl las acolo. Mai au un portofoliu, care este tot aşa, un executant, fără să gândească, fac politica PSD-ului, fără niciun gând să facă ceva liberal",a spus preşedintele Băsescu. Întrebat cum vede constituirea USD, Băsescu a spus la B1Tv: "Este clar lovitură dată PNL. Oricât de politicoşi ar fi ei între ei, că nu are nimic, este clar că s-a format în interiorul USL un bloc format din trei: Voiculescu, Ponta şi Gabi Oprea, iar PNL este invitat să meargă singur în competiţie". Acesta a adăugat că face o previziune: dacă nu trece Constituţia, atunci cei din USL vor negocia un schimb de funcţii - să ia PNL premierul şi să dea PSD preşedintele. El a spus că este foarte posibil ca modificarea Constituţiei să nu treacă.