Băsescu, despre cea mai mare vulnerabilitate a UE: „Musulmanii ne pervertesc valorile și din ce în ce mai mulți creștini vor trece la islamism!”

Președintele de onoare al PMP, Traian Băsescu, este convins că integrarea musulmanilor în Uniunea Europeană va conduce la situația în care din ce în ce mai mulți creștini vor trece la islamism.

Traian Băsescu a declarat că este un adversar neîmpăcat al transformării Europei într-o moschee. Acesta consideră că laicizarea și „acest teribil de ticălos politically correct” pot ridica probleme la nivelul UE, deoarece „am ajuns să suprimăm manifestări creștine ca să nu-i deranjăm pe agresivii migranți musulmani”. 

„Eu spun deschis, sunt un adversar neîmpăcat al transformării Europei într-o moschee. Dacă le place în Europa, musulmanilor, să respecte cultura noastră, nu să dezvolte islamismul pe teritoriul Uniunii Europene.”, a afirmat Traian Băsescu, conform B1.

„Cred că începe să devină laicizarea o vulnerabilitate, pentru că nu mai avem forța sau se pare că încă n-avem forța să impunem respectarea creștinismului, iar Europa a ajuns ce a ajuns, raiul lumii, zona în care se trăiește cel mai bine, exact pe fondul acestei religii creștine, fie că e ortodoxă sau catolică, și multe din ele, valorile culturale, pornesc din rădăcinile acestei religii.”, a continuat Băsescu.

Liderul PMP a mai afirmat că UE trebuie să facă un regulament al migrației aplicabil pe tot teritoriul ei: 

„Acest regulament trebuie uniformizat și trebuie să plecăm de la premisa că trebuie apărat și creștinismul, trebuie apărată și cultura europeană, trebuiesc apărate și obiceiurile noastre”.

Traian Băsescu a criticat un „prozelitism” practicat în „multe din moschei, multe, nu toate”, și care „au devenit centre în care sunt convertiți la jihadism tinerii musulmani, mai ales cei care nu au locuri de muncă” și care „sunt atrași către această zonă a violenței, a musulmanului violent, gata să-l considere pe creștin ca fiind un dușman al lui”.

„Acest mod de a-i lăsa să-și impună cultura nu va face decât să altereze valorile noastre și să nu vă mire dacă veți vedea, datorită prozelitismului pe care îl fac moscheile, și creștini care încep să se pervertească, să devină musulmani, așa cum sunt acum cei care se întorc din Siria și Irak.

Sunt creștini care s-au dus să susțină califatul (...) și acum se întorc oamenii înapoi în Europa. Vor fi de acțiune teroristă. Dacă la ei mai adăugăm școlile de terorism musulman care sunt pe lângă unele moschei, vom trage o concluzie dramatică, că terorismul nu va fi eliminat cu una, cu două din Europa.

Ura asta împotriva creștinismului este cea care va funcționa ca un motor pentru toți extremiștii și credința musulmană este evident că are în ea sâmburele acțiunii teroriste, sau acolo își găsesc explicația pentru fundamentarea urii împotriva creștinilor, în Coran își găsesc aceste resurse.  Uneori, din nefericire, și creștinii răspund atacurilor ucigașe împotriva oamenilor pe care le fac musulmanii jihadizați, cum le spun eu.”, a declarat Traian Băsescu.