Băsescu face ACUZAȚII INCREDIBILE: „Statul s-a comportat atunci ca un STAT MAFIOT. Mulți încearcă să ascundă mizeria”
Editura Evenimentul si Capital

Băsescu face ACUZAȚII INCREDIBILE: „Statul s-a comportat atunci ca un STAT MAFIOT. Mulți încearcă să ascundă mizeria”

Autor: | | 2 Comentarii | 4836 Vizualizari

Traian Băsescu neagă, încă o dată, că ar fi primit pe masa CSAT vreun protocol în timpul mandatului său. Fostul președinte acuză că în spatele acestor speculații se află o propagandă.

„Eu am spus că pot fi chestiuni tehnice în aceste protocoale. E adevărat, dar multe aspecte sunt în afara legii. Văd un soi de propagandă. Niciodată un astfel de protocol nu a ajuns în CSAT. Nimeni nu mi-a pus pe masă un astfel de protocol.

E un stat cu instituții deformate, care trebuie readuse în matca lor. Primul sentiment în acest sens l-am avut legat de cazul Rarinca. Atunci am spus că statul s-a comportat ca un stat mafiot. Intrăm acum în realitatea unui astfel de stat. Există o cooperare între instituții care nu are nicio legătură cu statul de drept.

Purtătorul de cuvânt SRI, Ovidiu Marincea, a declarat că termenul de „echipă mixtă” s-a folosit prima dată într-un document CSAT din timpul președintelui Ion Iliescu.

Mulți încearcă să ascundă mizeria, mulți încearcă să protezeje. E o minciună, căci eu n-am cerut niciodată funcționarea nelegală a instituțiilor”, a declarat Băsescu, pentru B1 TV.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate