Băsescu şi-a pregătit criticile pentru parlament

DECLARAŢIE. Preşedintele Traian Băsescu a dat aseară o replică indirectă bilanţului pozitiv al guvernului, pe care premierul Călin Popescu-Tăriceanu l-a prezentat zilele trecute.

Invitat, alături de Tăriceanu, la aniversarea a 15 ani de la înfiinţarea Camerei de Comerţ Americane în România, Băsescu a vorbit despre viitorul statului, susţinând că, „din păcate, la noi, această preocupare este cvasiinexistentă“, preferându- se „invocările demagogice ale viitorului în care totul arată minunat, dar de fapt este dezlânat şi irealizabil“. Potrivit unor surse apropiate şefului statului, un mesaj similar ar urma să fie adresat astăzi în faţa parlamentarilor. În ciuda criticilor indirecte la adresa sa, Tăriceanu a preferat o poziţie împăciuitoare.