Teorie-bombă despre colaborarea lui Băsescu cu Securitatea: „Locul DNA a fost luat de CNSAS în acest an”

Jurnalistul Ion Cristoiu a vorbit, joi seară, la Antena 3, pe marginea informației potrivit căreia fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității.

„În primul rând faptul că Băsescu a fost sau nu ofițer de securitate, pe mine nu mă afectează în niciun fel. A fost o axiomă. Că a fost sau nu colaborator, nu are importanță din punct de vedere electoral. Această evaluare a fost făcută pentru cei care candidează la europarlamentare. Dacă se dovedește, asta înseamnă o sancțiune penală pentru el și scoatere din joc. Nu sunt adeptul teoriei că el a fost lăsat din brațe. El a fost lucrat. Locul DNA a fost luat de CNSAS în acest an. În ciuda documentelor, că era aproape o axiomă, în condițiile în care Iulian Vlad mai are puțin și va fi declarat erou național, din punct de vedere al opiniei publice, nu are nicio valoare. Deși el a primit patru documente cum că el nu a fost colaborator, acum, și aici e marea mârșăvie, s-au trezit că ei au procesat. 

Ori ne cred proști, aia de la servicii.

Documentele prezentate acolo sunt din astea care nu pot fi ascunse într-un dosar, în kilometri aia de arhivă și unul dă peste ele... Acest dosar nu a fost la CNSAS. Pariez pe ce vreți. Nu e o filă.

Cînd serviciile au dat aceste dosare, nu s-au dus cu o betoniere. Ele au fost date cu cu opis. Gândiți-vă că e vorba de Traian Băsescu. Acele documente scoase de domnul Hodor l-au vizat din partea SIE pe președintele Academiei (Ioan-Aurel Pop), care era suspectat că era omul SRI.

În cazul lui Băsescu nu e vorba de o filă rătăcită, e vorba despre un dosar. E ca la dosarul Revoluției. Una e că eu am scris de 30 de ani că a fost lovitură de stat, cu teroriști, cu Iliescu, și alta e lucrătura.

Pe mine mă interesează că pe față te iau drept proști. Ori trebuie să răspundă cei care au ascus în cazul celor patru adeverințe. ori trebuie să răspundă CNSAS: E o nemernicie și acum. I-a apucat pe ăia de la CNSAS adevărul?

Creşterea PMP înseamnă reducerea PNL. Trebuie să ne gândim că partea dreaptă e împărţită în 3. Asta cu CNSAS are legătură cu creşterea PMP, ca urmare a tractării lui Traian Băsescu. Eu asta cred.”, a declarat Ion Cristoiu.