Președintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă că satisfacția supremă a mandatului său este că, după alegerile prezidențiale, social-democrații și liberalii vorbesc despre independența justiției și statul de drept, subliniind că aceștia trebuie să 'internalizeze' acest discurs.
"Poate aceasta este satisfacția supremă a mandatului meu, aceea că, începând cu 17 noiembrie, atât PSD, cât și liberalii au în discurs independența justiției și statul de drept, le mai trebuie timp să internalizeze treaba asta, să fie convinși că fără statul de drept nu este stat democratic", a spus Traian Băsescu. El a amintit că pentru acest tip de discurs a fost suspendat de două ori.
"Când vor internaliza acest discurs avem garanția că reforma în justiție este ireversibilă", a precizat Băsescu.