Senatorul PMP, Traian Băsescu, a răspuns ironic cu privire la invitația, la o audiere joia aceasta, în Comisia parlamentară de Control al SRI, susținând că nu a primit nicio invitație din partea forului legislativ.
Întrebat de EVZ despre faptul că cei din Comisia SRI spun că au trimis invitația, fostul șef al statului a răspuns: „O fi trimis-o. Probabil că merge cu cămila prin deșert”. Chestionat mai departe de către EvZ dacă se va prezenta în fața Comisiei, Traian Băsescu nu a dorit să răspundă.
Fostul președinte Traian Băsescu și fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, au fost chemați la audierile Comisia de Control a SRI din Parlament.
La rândul său, președintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a declarat, pentru EVZ, că „doamna Udrea a confirmat. Domnul Băsescu, în acest moment nu avem confirmarea, nici pentru joi, nici pentru altă zi”. Deputatul PSD a precizat că Elena Udrea va fi audiată în prima partea zilei de joi.
Întrebat de EVZ ce va viza audierea Elenei Udrea, dacă vor fi chestiuni legate de informații apărute în presă, sau referitoare la dezvăluirile fostului ofițer al SRI, Daniel Dragomir, ori legat de audierea de săptămâna trecută a Alinei Bica, președintele Comisiei SRI a replicat scurt: „Elemente apărute în atenția Comisiei, de orice fel. Sunt doar elemente pe care considerăm că le poate aduce în atenția Comisiei.”
Fostul colonel SRI Daniel Dragomir a prezentat, în septembrie, Comisiei parlamentare de control al SRI o listă cu 65 de persoane care ar trebuie audiate în comisie şi care ar putea să-i probeze afirmaţiile, pe listă fiind politicieni, ziarişti, oameni de afaceri şi cadre ale SRI.
Reamintim că fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost audiată, joia trecută la Comisia parlamentară de control al activităţii SRI, unde a vorbit despre implicări ale persoanelor din conducerea acestui serviciu în dosare la care a participat sau le-a instrumentat, "în ambele sensuri", a declarat senatorul PSD Claudiu Manda, preşedintele acestei comisii.