Preşedintele Traian Băsescu a comentat, miercuri seară, la Cotroceni, situaţia din Crimeea şi din regiune, afirmând, în acest context: "Poate şi premierul înţelege că nu mai trebuie dat semnalul «Lăsaţi să plece preşedintele că recunosc eu Kosovo imediat»".
Băsescu a declarat, referitor la situaţia din Ucraina, că ne aflăm în faţa unui precedent, nu neapărat identic, şi anume cel din Kosovo. "Autorităţile locale din Crimeea se cramponează de el, în votul dat cu privire la independenţa Crimeei, şi anume precedentul Kosovo", a spus şeful statului. "Poate şi premierul înţelege că nu mai trebuie dat semnalul: «Lăsaţi să plece preşedintele, că recunosc eu Kosovo, imediat». Este o probă de slugărnicie, care nu îşi are rostul când privim la interesul naţional al României şi la realitatea regiunii în care noi trăim", a spus Băsescu. Preşedintele a declarat, ulterior, întrebat de presă, că s-a referit la declaraţiile premierului Ponta, care a spus că are altă poziţie decât cea a preşedintelui cu privire la Kosovo. "O face nu numai public, o face şi în discuţiile bilaterale", a mai spus Traian Băsescu. Întrebat dacă are informaţii privind aceste discuţii bilaterale ale premierului, pe tema Kosovo, preşedintele Băsescu a răspuns: "Altfel nu aş fi spus public.(..) I se pare că a fi extrem de flexibil îi poate aduce ceva. Eu pot să îi spun că atâta timp cât are în CV un plagiat şi o lovitură de stat, e greu să fii un partener credibil, oricâte concesii ar face". Premierul Victor Ponta a fost primit, în 2013, la Casa Albă, de vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. În discuţie a fost abordată şi problema recunoaşterii Kosovo, Ponta spunând că l-a informat pe oficialul american că "anul viitor nu se va întâmpla nimic", dar că în 2015 România va avea o poziţie coordonată cu partenerii internaţionali. Premierul Albaniei, Edi Rama, declara, în noiembrie 2013, în urma unei întrevederi cu premierul Ponta, că apreciză atitudinea acestuia în problema Kosovo şi că aşteaptă cu nerăbdare ca recunoşterea statului Kosovo de către România să aibă loc, fapt care va contribui la liniştea şi dezvoltarea regiunii. "Apreciez în mod deosebit atitudinea premierului Ponta referitor la problema Kosovo. Recunoaşterea Kosovo din partea României va fi un pas important pentru stabilitatea în regiune şi noi aşteptăm cu nerăbdare ca acest lucru să se întâmple, cu convingerea că acest lucru va sluji păcii, liniştii în regiune şi dezvoltării regionale", a declarat Edi Rama.