Băsescu: „Prea mult lichelism în politică și în presă. Pe unii îi voi dezbrăca public”

Băsescu: „Prea mult lichelism în politică și în presă. Pe unii îi voi dezbrăca public”

Șeful statului a anunțat că, în ultimele luni, nu va menaja pe nimeni. „În această campanie le voi spune pe toate la toți”, a avertizat Băsescu, care a spus că unii candidați „au aparținut unor instituții”

Președintele Băsescu a anunțat la emisiunea „Evenimentul zilei” de la B1TV că s-a săturat de „lichelism”, iar în următoarele luni le va spune cetățenilor cine sunt cei care candidează la președinție. „La câtă mizerie am îndurat de la diverși ziariști și politicieni, m-am hotărât ca în toate emisiunile să vorbesc, nu mai am de ce să menajez pe cineva. E plină şi politica şi presa de oameni care mint”, a spus șeful statului.

Prezidențiabili cu biografii trunchiate

Băsescu s-a plâns că a fost acuzat fie că l-a trădat pe fostul șef al DNA, Daniel Morar, fie că a negociat cu Dan Voiculescu, la Grivco, fie că nu este preocupat de situația defrișărilor. „E o poveste cu Băsescu care se ocupă cu dosarele oamenilor politici, e un tip de lichelism, ştiu foarte bine că nu am cum să mă ocup de dosare, e lichelism și al politicienilor și al ziariștilor”, a afirmat șeful statului.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a mai anunțat că sunt candidați care au „lucruri ascunse” în biografia lor. „Pe unii dintre ei îi voi dezbrăca public, sunt candidaţi deja anunţaţi care au lucruri ascunse în CV-ul lor (...) Cetăţenii trebuie să ştie despre orice candidat tot ce e important, nu vorbesc de relaţia din familie, relaţiile private, dar când ai aparținut de anumite instituții și nu îți treci în CV și vrei să devii președintele României, acest lucru nu ai voie să îl faci”, a avertizat președintele României. Totuși, el a precizat că, în turul doi al prezidențialelor, între Ponta și Iohannis îl va vota pe candidatul PNL.

Ponta: „O slugă”

Șeful statului a susținut că, prin pactul de coabitare, l-a păcălit pe Victor Ponta. „Slavă Domnului, pe lipsa de experiență a lui Ponta am reușit să semnez acel pact. A fost un politician mai slab decât mine (...) Am văzut că cere să se dea toate înregistrările discuțiilor de la Cotroceni. Să nu mai spună încă o dată că s-ar putea să le dau, la cererea lui”, a afirmat, ironic, Băsescu. El a susținut că, dacă aceste înregistrări vor deveni publice, publicul va vedea „o slugă”. „O să vedeți o slugă.Vi-l imaginaţi pe Ponta să spună: „Sunt fericit dl preşedinte”? Când discutăm de viitorul acord cu FMI: „E foarte bine, sunt de acord!”. Ăsta e viitorul preşedinte, cel care crede că poate fi preşedinte”, a relatat Băsescu. Nici candidatul PNL, Klaus Iohannis, nu a scăpat criticilor: „A fost premierul Grivco, tot pe gândirea lui Voiculescu. Dacă a fost atât de naiv și nu a știut unde îl duce Crin Antonescu (la Grivco - n.r.), mă întreb cum vrea să fie președintele României”.

Cazanciuc trebuie să demisioneze

Șeful statului a arătat că ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a mințit atunci când a negat că a propus-o pe Elisabeta Ponea, soția șefului IPJ Mehedinți, Ștefan Ponea, pentru o funcție în DNA. „Am speranța că fără a fi dat afară, fără a fi remaniat, va aștepta un moment și va părăsi guvernul pentru această minciună, sunt două documente, unul semnat de secretarul general, altul de el însuși”, a afirmat Băsescu.

El și-a exprimat speranța că Claudiu Manda și Rozalia Biro, propuși de premerul Ponta pentru funcțiile de ministru al Bugetului, respectiv, al Culturii, se vor retrage de bunăvoie: „Poate acești oameni își dau seama și nu doresc să fie respinși cu eticheta de necorespunzător”. Șeful statului a anunțat că, dacă aceștia nu fac un pas înapoi, „în principiu” va respinge propunerile premierului Ponta. Băsescu a subliniat că acesta nu-i poate propune tot pe ei, pentru că îl împiedică o decizie a CCR.

Șefi i SRI și SIE nu pot trece direct în politică

Traian Băsescu a explicat că, după părerea sa, soluția șefilor de servicii luați și puși să candideze la prezidențiale sau să fie prim-miniștri nu este una fericită. „Oamenii aceştia, fie Meleșcanu (Teodor Meleșcanu, directorul SIE - n.r.), fie Maior (George Maior, directorul SRI - n.r.), trebuie să înţeleagă că nu poți pleca din fruntea unui serviciu și să îți faci transferul direct ca președinte sau premier”, a spus el.

„De dl. Meleșcanu ştiu că are aspiraţii prezidenţiale, Maior spune mereu că nu vrea, dar sunt destui în politică şi la Palatul Victoria care lansează această poveste, cu Maior candidat, eu vă spun că nu e posibil și nici practic”, a insistat șeful statului.

Acesta a spus, în context, că desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu, fost șef al SIE, ca premier al guvernului format în jurul PDL a fost o eroare. „Ungureanu a fost o situaţie excepţională, ca dovadă a fost o mare eroare desemnarea lui. Îţi trebuie o pauză. Eroarea cu Ungureanu s-a văzut, a căzut guvernul foarte rapid”. Serviciile ar trebui să treacă la Opoziție Președintele a sugerat că ar fi cazul ca la finalul mandatelor actualilor șefi ai SRI și SIE conducerea serviciilor să treacă la Opoziţie. „Acest criteriu nu mai e respectat acum decât pe jumătate, era din PSD, care acum e la putere. Ar trebui să se ţină cont de asta, începutul ciclului serviciului ar trebui să fie de la Opoziţie. Măcar gestul numirii în fruntea celor două servicii a unor oameni din Opoziţie trebuie făcut, şi mie mi-a fost benefic”, a spus acesta.

Monica Macovei: „carierism” și „profunde compromisuri”

Președintele Traian Băsescu a declarat la emisiunea „Evenimentul zilei” de la B1TV că știe despre intenția Monicăi Macovei de a candida independent la prezidențiale și că dezaprobă continuarea procesului de rupere și de distribuire a votului pe dreapta.

„A fost necinstită față de mine”, a spus Băsescu, amintind de criticile lui Macovei privind numirea lui Tiberiu Nițu ca procuror general. „Știa că nu pot, știa că trebuie să cedez undeva. A preferat o soluție demagogică știind că nu pot să-l numesc și pe Morar și să pot menține un om vertical la DNA”.

El spune că a fost silit să ajungă la un compromis cu Ponta și că Macovei știa bine acest lucru, ca fost ministru al Justiției. „Asta intră la cei lipsiți de caracter. M-am referit și le ea. Nu poți să fii atât de demagog să mă acuzi de ceva ce tu știi că a fost scris de ministrul Justiției, procedura de numire a procurorilor. Ăsta e carierism”.

Nu Macovei a salvat Justiția Președintele a criticat și imaginea de apărător al Justiției construită în jurul Monicăi Macovei. „Un om care a fost doi ani ministrul Justiției, când îl cauți a fost salvatorul Justiției. Nu-i adevărat, Justiţia a fost salvată de judecători şi procurori, de cei 3.000 de judecători şi procurori noi, pentru care am semnat decrete de intrare în magistratură. În rest, că venim și ne cocoloșim pe aici: eu am salvat Justiția, eu i-am făcut nu știu ce. Pardon s-avem, nu oamenii politici au salvat Justiția. Singurul lucru pe care mi-l asum este că am protejat Justiţia de numiri negociate cu partidele. Când îi văd că spun că ei sunt salva to r i i Justiției și nu spun o vorbăm despre noile ge nerații de procurori intrate în pâine”...

„Nu pot s-o sprijin” Acesta și-a continuat criticile la adresa Moncăi Macovei. „Oricând are ocazia n-are scrupule, din punctul ăsta de vedere, o știu bine. A fost capabilă de profunde compromisuri în PDL pentru a-și asigura mandatul de europar lamentar. Acum, are garantată pensia de 4.000 de euro după ce termină și al doilea mandat și, sigur, venim și la prezidențiale că vrem să ne jucăm. Nu mi se pare corect să continue procesul acesta de rupere și de distribuire a votului. Un om care vrea să câștige și care spune că nu face compromisuri nu poate să vină cu un bagaj de 3-4 compromisuri făcute numai în ultimele luni”.

Acesta a spus că nu va sprijini candidatura lui Macovei, pentru că s-a angajat față de candidatul PMP, Cristian Diaconescu, că îl va sprijini pe el. „Nu pot s-o sprijin, deși ar avea toate datele să fie un candidat bun. Probabil îl va afecta pe Cristian Diaconescu, pentru că vine exact pe electoratul meu”, a spus el.