Președintele Traian Băsescu crede că actualul premier va rămâne la Palatul Victoria pentru că PSD nu va dori să-i ofere viitorului șef al statului ocazia de a desemna prim-ministrul.
În situaţia în care pierde Preşedinţia României, Ponta rămâne prim-ministru”, a declarat Traian Băsescu, marți, în cadrul emisiunii „Evenimentul zilei” de la B1TV. Băsescu a explicat și motivul pentru care PSD nu-și va permite să-i retragă sprijinul lui Ponta: „Cum credeți că PSD ar avea curaj să pună în mâna viitorului președinte, care nu este PSD, mandatul de primministru?”. Șeful statului a insistat pe faptul că își dorește ca Ponta să nu ajungă președinte, pentru că „are o imagine foarte proastă pe exterior și pentru că se gudură pe lângă fiecare demnitar străin”.
Tăriceanu, folosit împotriva PNL
Președintele Traian Băsescu a apreciat că alianța PNLPDL nu se va finaliza printr- o fuziune între cele două formațiuni politice, iar democrat- liberalii nu vor fi tentați să lucreze pentru Klaus Iohannis în campania electorală. „Fiecare o ia pe drumul lui. Dar, paradoxul ştiţi care este? Cea mai bună soluţie ar fi fost să se facă un agreement între PDL şi PNL, de susţinere în turul II, şi ambele partide să aibă candidaţi (...) Dar corect era să fi făcut PDL alianţă cu PNL, Forţa Civică, PNŢCD şi găsea un nume, iar PNL mergea singur, cu Iohannis”, a explicat Băsescu.
Potrivit șefului statului, PNL mai are o vulnerabilitate: pe Călin Popescu Tăriceanu. „Dacă îl bagă la guvernare, până la alegeri, din 14 președinți de consilii județene liberali câți credeți că vor mai face campanie pentru Iohannis?”, a întrebat, retoric, Băsescu. El a explicat că, la proxima remaniere, este posibil ca Partidul Liberal Reformator să obțină portofolii în guvernul Ponta și acces la resursele bugetului de stat. „Dacă Ponta îl bagă la guvernare, îi dă două portofolii, este semnalul că sunt la guvernare, păi, administraţia locală vine după el fluierând”, a spus președintele României.
Ucraina, absentă din dezbateri
„Văd că partidele au căzut într-o mare păcăleală, programul, viziunea pentru România; preşedintele nu poate face viziunea pentru România, asta este treaba guvernului, viziunea de dezvoltare pentru România. Eu aș vrea să îi văd pe candidați vorbind despre politica externă și la ce se angajează, ce consolidează, ce slăbesc, creștem sau reducem viteza de integrare în Uniunea Europeană, este iar un subiect care ţine de preşedinte, este politică externă, este responsabilitatea lui, politica de alianţe militare în afara alianţei NATO”, a spus Traian Băsescu, care s-a plâns și de faptul că nu se discută despre situația din Ucraina. „A reacţionat şi Ponta după ce am reacţionat eu”, l-a criticat șeful statului pe premier.
Amnistie condiționată
Președintele a comentat și ideea premierului de a introduce amnistia fiscală pentru pensionarii care au de returnat sume către bugetul de stat. „Dacă discutăm de cei care prin fraudă și-au obținut categorii de pensionare, indiscutabil nu avem ce pune în discuție. Înţeleg că a făcut Curtea de Conturi nişte controale şi a găsit mămici cărora acum cinci ani li s-a calculat o indemnizaţie greşită şi acum li se cere să o dea înapoi. Măi, frate, după cinci ani ce să facă? Şi atunci vin şi spun: scutesc de obligații, tai datoriile la Calea Ferată, unde e prost management, în schimb, la niște oameni care nu au nici o vină, omul ăla nu a știut, așa i-a trimis funcționarul indemnizația”, a afirmat Băsescu.
Iohannis: Aștept informațiile președintelui
Blaga: Băsescu nu se bucură de înfi ințarea ACL
MRU: Guvernul meu a căzut pentru că era reformator