Băsescu: Ordonanţa CNSAS trebuie completată

Basescu

Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis vineri premierului Călin Popescu Tăriceanu, preşedintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, că ordonanţa privind CNSAS trebuie completată cu o serie de categorii care ar trebui verificate din oficiu.

"Am apreciat implicarea Guvernului României în readucerea CNSAS la un nivel de funcţionare, dar cred că este obligatoriu să se realizeze mult mai mult în această privinţă", spune şeful statului în scrisoarea transmisă vineri, arătând că se referă la "necesitatea absolută" de a include cu prioritate printre categoriile ce ar trebui verificate din oficiu cel puţin şi candidaţii la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, magistraţii şi ambasadorii României.

"Aceasta cu atât mai mult cu cât în momentul de faţă CNSAS deţine circa două milioane de dosare din arhiva fostei Securităţi. Consider că o completare a OUG de funcţionare a CNSAS cu cele semnalate mai sus poate fi pusă cu uşurinţă în acord cu exigenţele Constituţiei, dacă această instituţie nu va mai emite decizii, ci simple comunicări sau avize, care să fie făcute publice, doar în cazul persoanelor verficate din oficiu. Verdictele în privinţa acestor persoane trebuie lăsate în seama instanţelor de judecată", argumentează Băsescu.

În încheiere, preşedintele îşi exprimă "convingerea" că sugestiile sale "vor fi acceptate şi vor contribui la creşterea funcţionalităţii CNSAS".

Într-un interviu acordat France 24, înregistrat marţi şi difuzat vineri seara, şeful statului a afirmat că a trimis această scrisoare Guvernului şi Parlamentului.

De altfel, în ieşirile sale publice pe această temă, Băsescu a criticat faptul că în ordonanţa de urgenţă privind funcţionarea CNSAS nu se stipulează ca judecătorii şi candidaţii la alegeri să fie verificaţi automat, ci doar la cerere, afirmând că Guvernul ar fi negociat cu partidele să se ajungă la acest rezultat.

(17:45)