Băsescu dezvăluie secretele implicării lui Kovesi în extrădarea lui Nicolae Popa. Cui îi era adresată celebra scrisoare

Președintele de onoare al PMP, Traian Băsescu, a declarat că Laura Codruța Kovesi a avut un rol important în extrădarea lui Nicolae Popa, ia transmițându-i o scrisoare unui important demnitar indonezian.

Invitat la emisiunea România 2019, de la Realitatea TV, președintele de onoare al PMP, Traian Băsescu, a declarat că extrădarea „părintelui” FNI, Nicolae Popa, a fost realizată cu sprijinul Laurei Codruța Kovesi. Aceasta i-ar înmânat o scrisoare președintelui indonezian.

„N-a fost un eveniment programat. Nicolae Popa a stat sub protecția autorităților locale din Bali. Apoi a plecat în Jakarta, Când a plecat de acolo, a fost imediat reperat de un serviciu american. Eram în plină campanie și a venit la mine Maior. L-am primit și mi-a spus că un ofițer de informații dintr-un serviciu partener a semnalat prezența lui Nicolae Popa în Indonezia.

M-a întrebat dacă să alertăm lumea sau să îl lăsăm. Am zis să îi informeze și pe cei care au treabă cu repatrierea și să îl aducă în țară. Geoană a venit de mână cu Maior și l-am rugat să fie de acord să îl numesc pe Maior la SRI. Avea un trecut bun. Geoană nu a fost de acord din prima. Am avut vreo trei discuții pe tema asta. 

Am mizat că Maior își va îndeplini atribuțiile, dar faptul că se întâlnea de două ori pe săptămână cu Ponta, Maior, Dragnea la K2 și la T14 nu m-a deranjat. Ce știu cert e că ai au avut proiecte politice de viitor: Maior- premier, Ponta- președinte.

Este o doamnă procuroare care spunea că a fost o scrisoare de la mine, dar am zis de atunci că i-am dat lui Kovesi o scrisoare pentru președintele indonezian. Doamna aceea a zis că a văzut și ce scria. Ca să nu doarmă neliniștită, îi spun că i-am scris să ne sprijine în extrădarea lui Nicolae Popa. Era nevoie de bunăvoința autorităților indoneziene. Dura și câte un an până președintele emitea decretele de repatriere. Kovesi a reușit să îi înmâneze scrisoarea.”, a declarat Traian Băsescu.